Decizia CCR nr. 1/2018Paragraful 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.10.2018 · dosar 1.558I/2018
Paragraful 11
Având în vedere conținutul contestațiilor formulate, Curtea Constituțională constată că acestea intră în competența sa de soluționare, prevăzută de art. 146 lit. i) din Constituție, potrivit căruia Curtea Constituțională „veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia“. În înțelesul prevederii constituționale menționate, soluționarea contestațiilor care îi sunt adresate cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național, inclusiv cele referitoare la legile și ordonanțele prin care se stabilesc norme cu caracter procedural de organizare și desfășurare a acestuia, aparțin sferei sale de competență, în măsura în care soluționarea contestațiilor nu intră în atribuțiile birourilor electorale sau ale instanțelor judecătorești (a se vedea, în acest sens, Hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003).
Sursa oficială ↗