Decizia CCR nr. 641/2018Punctul 23
Punctul 23
23. Un exemplu de activități pe care le implică operațiunea de exploatare a zăcămintelor petroliere îl oferă chiar legiuitorul în cuprinsul art. 9 din Legea petrolului nr. 238/2004, în care particularizează exact acest drept de servitute legală specială instituit prin ipoteza a doua a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 238/2004. Astfel, operațiunea de exploatare, constând, printre altele, și în transportul petrolului prin conducte subterane sau supraterane, implică verificarea zilnică a perimetrelor de operare a conductelor magistrale, care delimitează culoarul de protecție și siguranță a conductelor, terenurile aferente stațiilor de pompare, comprimare și depozitare, precum și instalațiilor de protecție, securitate și comunicații aferente, pentru care dreptul de acces al beneficiarului servituții este permanent. Pentru lucrările de intervenții în caz de avarii și de reparații programate, dreptul de acces este ocazional, iar accesul presupune anunțarea prealabilă a proprietarilor de terenuri. ...
Sursa oficială ↗