Decizia CCR nr. 647/2018Punctul 48
Punctul 48
48. Cu referire la acest aspect, Curtea reține că interesul personal nu se definește în funcție de caracterul decisiv al votului persoanei în cauză, astfel cum stabilește articolul unic pct. 2 din legea criticată. Aceasta din urmă va avea un interes personal indiferent de votul său, decisiv sau nu. Interesul personal vizează raportul dintre decizia autorității publice din care alesul local face parte și avantajul/dezavantajul rezultat sau care poate rezulta pentru sine sau pentru un subiect calificat prin lege. Interesul personal în contextul dat exprimă tensiunea existentă între exercitarea atribuțiilor autorității administrației publice locale și avantajele actuale sau potențiale care ar putea reveni persoanelor care exercită aceste atribuții. Or, pentru a elimina lipsa de obiectivitate și parțialitate a funcționarului statului, legiuitorului îi revine obligația ca, în temeiul art. 1 alin. (3) din Constituție, să reglementeze în mod corespunzător instituția conflictului de interese, pentru a sancționa faptul că alesul local se prevalează de interesele sale personale în emiterea/adoptarea unei decizii a autorității administrației publice locale. Modul de redactare a textului nu numai că nu permite o definire firească a interesului personal, dar poate face inaplicabilă instituția conflictului de interese, din moment ce unul dintre elementele sale fundamentale - interesul personal - vădește o deficiență conceptuală. ...
Sursa oficială ↗