Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 4

4. Astfel, autorul obiecției susține că dispozițiile art. I pct. 243, cu referire la art. 438 alin. (1^1)-(1^2) din Codul de procedură penală, contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, din perspectiva sistematizării și a coerenței legislației. Astfel, în concepția Codului de procedură penală, recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, însă, prin introducerea alin. (1^1) și alin. (1^2), legiuitorul îl transformă într-o veritabilă cale ordinară de atac, prin intermediul căreia se repun în discuție hotărârile penale definitive pronunțate de instanțele de apel. Or, această modificare generează incoerență în sistemul căilor de atac reglementate în legea de procedură penală, creează suprapuneri între căile ordinare de atac și căile extraordinare de atac și elimină granița dintre acestea, încălcând art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta referitoare la calitatea legii. În plus, introducerea cazului de recurs în casație, prevăzut în art. 438 alin. (1^1) pct. 4, care se referă la eroarea gravă de fapt, intră în contradicție cu esența recursului în casație, de cale extraordinară de atac prin care se verifică exclusiv legalitatea hotărârilor penale definitive și cu scopul acestei căi extraordinare de atac. ...