Decizia ÎCCJ nr. 179/2025 (HP)Punctul XI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 19.05.2025 · dosar 303/1/2025
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 28. Temeiul sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. ... 29. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.“ ... 30. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 31. Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; ... c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; ... d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ... 32. Spre deosebire de condițiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. ... 33. De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către cele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță. ... 34. Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată, în primul rând, că procesul în care a fost formulată sesizarea privește drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, prin prisma normelor legale a căror interpretare se solicită. ... 35. Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamanții având calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului București. ... 36. În al doilea rând, cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Iași - Secția I civilă. ... 37. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni dificile de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, se constată că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune dificilă de drept și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond. ... 38. Verificând îndeplinirea acestei cerințe sub această dublă condiționare, se reține, în esență, că sesizarea vizează lămurirea naturii juridice a „daunelor-interese moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare și actualizările cu indicele de inflație stabilite prin raportare la diferențele salariale acordate în favoarea unui grefier, prin hotărâri judecătorești prin care au recunoscut îndreptățirea la o valoare de referință sectorială superioară celei aplicate de angajator la data plății salariului“, respectiv dacă acestea „sunt supuse regimului fiscal prevăzut de dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. j^1) și dispozițiile art. 296^3 din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) și art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare“. ... 39. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că de lămurirea acestei chestiuni depinde soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanții din procesul în care a fost formulată sesizarea pretind că aceste daune-interese moratorii nu sunt supuse regimului fiscal prevăzut de Codul fiscal din 2003, respectiv Codul fiscal din 2015. ... 40. Cu referire la cealaltă condiție, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023). ... 41. Noul act normativ, reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată. ... 42. De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“. ... 43. În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024). ... 44. În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul. ... 45. Chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neexistând riscul apariției unei practici judiciare neunitare. ... 46. Trebuie subliniat că, pentru lămurirea întrebării instanței de trimitere, pot fi valorificate reperele jurisprudențiale din cuprinsul Deciziei nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și din celelalte decizii menționate la pct. VIII, referitoare la interpretarea și aplicarea noțiunii de dobândă în materia drepturilor salariale restante, stabilite prin titluri executorii, și momentul de la care aceasta se datorează. ... 47. De asemenea, în contextul aplicabilității acestei jurisprudențe obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată și Decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2018, care a reținut în paragraful 76 o practică consistentă și unitară a instanțelor, fără excepție, care consideră că dobânzile acordate pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, precum și sumele rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor salariale sunt supuse impozitului și celorlalte contribuții obligatorii prevăzute de lege, fiind venituri asimilate salariului, în sensul dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. j^1) din Legea nr. 571/2003, respectiv al dispozițiilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, fiind așadar supuse impozitului pe venit. ... 48. Această din urmă decizie a stabilit caracterul inadmisibil al sesizării completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la aceeași problemă juridică, pentru considerente valide și în prezent. ... 49. Se impune și precizarea că obiectul cererii de chemare în judecată în litigiul în care a fost formulată prezenta sesizare vizează daunele-interese moratorii aferente drepturilor salariale reprezentând valoarea de referință sectorială, context în care Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu prezintă relevanță, aceasta din urmă făcând trimitere la coeficienții de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006. ... 50. Privirea de ansamblu asupra jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în unificarea practicii demonstrează că instanța de trimitere dispune de indicatorii necesari aplicării legii la situația de fapt neexistând vreun motiv pentru care ar trebui să fie lămurite dispozițiile legale invocate. ... 51. Așadar, instanța de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, fapt ce rezultă fără îndoială și din punctul acesteia de vedere, în cuprinsul căruia nu s-a demonstrat dificultatea chestiunii de drept, urmărindu-se mai degrabă obținerea unei confirmări a soluției ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecății. ... 52. Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluționarea cauzelor deduse judecății, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanțelor de judecată. ... 53. Față de cele expuse se constată că întrebarea adresată de către Tribunalul Iași - Secția I civilă nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conținutul normativ clar al dispozițiilor vizate de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei deduse judecății. ... ...
Sursa oficială ↗