Decizia ÎCCJ nr. 202/2025 (HP)Punctul XI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 26.05.2025 · dosar 2.777/1/2024
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 34. Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii prealabile în scopul asigurării unei practici judiciare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. ... 35. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, „prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“. ... 36. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 37. Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; ... b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; ... c) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 38. Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate sunt îndeplinite. ... 39. Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect pretențiile reclamantului de obligare a pârâtei la calcularea și plata sumei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat la unitatea de învățământ de la care s-a transferat. În consecință, pretențiile deduse judecății se circumscriu domeniului de aplicare al art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... 40. Cauza în care s-a dispus sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile se află pe rolul Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale. ... 41. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea pe fond a cauzei. ... 42. În raport cu obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, este îndeplinită condiția referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între aceasta și rezolvarea litigiului rezultând din împrejurarea că în soluționarea pretențiilor cu care a fost învestită instanța de trimitere trebuie să stabilească dacă instituția compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat în condițiile art. 146 alin. (3) din Codul muncii se aplică inclusiv în situația pretransferului prevăzut de art. 252 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 și art. 4 lit. j) din Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.578/2021. ... 43. Cât privește însă condiția existenței unei chestiuni de drept, în absența unei definiții legale a noțiunii, examinarea îndeplinirii acestei condiții trebuie realizată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă prin care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei „chestiuni de drept“, este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul realizării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023). ... 44. Admisibilitatea învestirii instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie raportată la condiția existenței unei chestiuni de drept reale, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme cu lămurirea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății, întrucât, într-o interpretare contrară, rolul instanțelor de sesizare s-ar rezuma la o simplă activitate de trimitere și apoi de preluare, în hotărârile pronunțate, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile. ... 45. Caracterul dificil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare care prezintă dificultate și implică riscul unor dezlegări diferite. ... 46. Or, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu întâmpină nicio dificultate în a determina sensul normei în discuție, aceasta reținând că instituția pretransferului nu este vizată de art. 146 alin. (3) din Codul muncii, respectiv art. 11 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, care prevăd compensarea în bani a concediului neefectuat în cazul încetării contractului de muncă, câtă vreme pretransferul la cerere reprezintă o facilitate acordată cadrului didactic, care se circumscrie principiului mobilității personalului didactic și presupune mutarea la o altă unitate de învățământ, cu păstrarea statutului de cadru didactic în sistemul de învățământ preuniversitar, iar raporturile de muncă sunt continuate cu unitatea de învățământ la care are loc pretransferul. În același context, retine instanța de trimitere, cadrul legal care permite trecerea de la o unitate de învățământ la alta, cu referire la instituția pretransferului, are ca fundament tocmai existența și menținerea raporturilor de muncă și are în vedere statutul profesiei și organizarea sistemului de învățământ în baza principiului mobilității, iar nu încetarea raporturilor de muncă. ... 47. Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că nu se poate substitui atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților și dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021). ... 48. Prin urmare, noțiunii de „chestiune de drept“ nu îi poate fi subsumată aplicarea legii la circumstanțele de fapt particulare ale procesului, deoarece în acest caz „dezlegarea“ ar însemna „soluționarea fondului“ pricinii, atribuție ce este atașată funcției jurisdicționale a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei. ... 49. În concluzie, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond atât timp cât se tinde la o delegare a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere - aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății - către instanța supremă, îndrituită doar să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept veritabile, iar nu să soluționeze cauza pe fond. ... ...
Sursa oficială ↗