Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 615

615. Legiuitorul completează acest cadru normativ cu dispozițiile art. 171^1 - cărora nu le atribuie nicio denumire marginală, așa cum au restul dispozițiilor din legea procesuală penală -, stabilind în teza întâi a alin. (1) că obiectele, înscrisurile sau datele informatice predate sau ridicate silit pot fi folosite ca probe numai pentru dovedirea infracțiunilor ce fac obiectul dosarului în care au fost solicitate. Dispozițiile tezei a doua a alin. (1) prevăd că, în cazul în care, pe parcursul percheziționării, se descoperă indicii din care rezultă suspiciuni de săvârșire a altor fapte penale, se poate solicita mandat de percheziție și în legătură cu acele fapte sau persoane. Norma are o redactare confuză sub două aspecte. Prima confuzie este generată de folosirea sintagmei „pe parcursul percheziționării“, deși nu este în desfășurare o astfel de procedură, ci procedura ridicării silite de obiecte și înscrisuri. Apoi, norma criticată, care vorbește despre solicitarea unui „mandat de percheziție și în legătură cu acele fapte sau persoane“, conduce la concluzia că procedura ridicării silite de obiecte și înscrisuri se efectuează pe baza unui mandat de percheziție. Or, ridicarea silită de obiecte și înscrisuri este un alt procedeu probatoriu (reglementat în Secțiunea a 3-a a Capitolului VI din Titlul IV), diferit de procedura percheziției (reglementată în Secțiunile 1 și 2 ale Capitolului VI din Titlul IV), astfel că legiuitorul se află într-o evidentă confuzie. Impredictibilitatea textului legal îl lipsește de efecte juridice, astfel încât Curtea urmează a constata neconstituționalitatea sa prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție. ...