Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 698

698. Pornind de la cele statuate în prealabil de instanța constituțională din care rezultă similitudinea naturii/substanței, efectelor, manierii de executare, precum și a intensității și a condițiilor de luare a acestor măsuri preventive, Curtea reține că persoanele aflate în arest preventiv și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, ambele categorii fiind în aceeași situație, aceea a privării de libertate. Cu toate acestea, legiuitorul a înțeles să prevadă, prin textul nou-introdus la art. 218^1 din cod, că arestul la domiciliu poate fi dispus pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, excluzând posibilitatea luării acestei măsuri pentru infracțiunile precis nominalizate la art. 223 alin. (2) din cod, dacă pedeapsa prevăzută de lege este mai mică de 5 ani, iar Curtea apreciază că această opțiune se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. Însă nu aceeași este situația în cazul arestării preventive, când, prin norma criticată, se stabilește că această măsură poate fi luată doar în cazul anumitor infracțiuni nominalizate expres, cu înlăturarea posibilității dispunerii acestei măsuri atunci când persoana este acuzată de săvârșirea unei alte infracțiuni decât cele nominalizate, dar pentru care pedeapsa închisorii prevăzute de lege este de 5 ani sau mai mare, așa cum prevede norma legală în vigoare. Atât timp cât pentru dispunerea arestului la domiciliu este incidentă norma care prevede o pedeapsă de 5 ani sau mai mare, soluția legislativă criticată nu are nicio justificare, putându-se ajunge la situația în care, deși sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege, inclusiv o pedeapsă de 5 ani sau mai mare, doar pentru simplul fapt că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul nu este expres nominalizată de norma criticată, judecătorul să nu poată dispune măsura arestării preventive. Mai mult, legiferând astfel, Parlamentul a ignorat posibilitatea incriminării în viitor a noi fapte cu un pericol social ridicat, concretizat într-o pedeapsă de cel puțin 5 ani de închisoare, situație în care, deși sunt întrunite celelalte condiții prevăzute de lege, luarea măsurii arestului preventiv nu mai este posibilă. Tocmai pentru a fi pe deplin acoperitoare, norma care reglementează în prezent măsura arestului preventiv prevede și condiția generală a unei infracțiuni care se pedepsește cu închisoarea de cel puțin 5 ani. Prin urmare, norma procesuală penală, astfel cum a fost modificată prin legea criticată, încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție referitoare la statul de drept și principiul legalității. ...