Decizia ÎCCJ nr. 183/2025 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
14. În opinia instanței de trimitere, o posibilă interpretare a dispozițiilor legale supuse analizei, în raport cu prevederile art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ar fi în sensul că majorarea de 15% pentru complexitatea muncii, astfel cum aceasta este reglementată în cadrul anexei nr. VIII: Familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“ la Legea-cadru nr. 153/2017, capitolul, subcapitolul 1, lit. A Salarizarea funcționarilor publici, nota 3, ar reprezenta o componentă a salariului de bază acordat funcționarilor publici vizați de textul de lege. Susține că această interpretare poate fi dedusă din expresia folosită de legiuitor: „Funcționarii publici (...) beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%“. ...
15. Pe de altă parte, menționează că dispozițiile ce reprezintă obiectul prezentei sesizări pot fi interpretate și în sensul în care majorarea de 15% pentru complexitatea muncii nu reprezintă o componentă a salariului de bază, ci un adaos, făcând parte din salariul lunar, astfel cum acesta este definit la art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017. ... ...
Sursa oficială ↗