Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 726
Punctul 726
726. Examinând norma criticată, Curtea reține că aceasta completează textul normativ cu ipoteza sentinței prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, în mod aparent, corespunzător celor statuate de Curte, în sensul prevederii unei căi de atac separate de soluționarea fondului cauzei. Însă modul defectuos în care legiuitorul a înțeles să redacteze norma lipsește de efecte juridice completarea operată. Astfel, textul prevede că poate fi făcută contestație „împotriva încheierii sau sentinței prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către instanța de judecată sau de instanța de apel“, deci împotriva încheierilor pronunțate de instanța de judecată sau de instanța de apel, respectiv împotriva sentințelor pronunțate de instanța de judecată sau de instanța de apel. De asemenea, dispozițiile art. 250^1 din cod fac vorbire despre „contestația împotriva încheierii sau sentinței prin care Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în primă instanță sau în apel“, deci incluzând ipoteza contestației împotriva unei sentințe, prin care Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în apel, a luat o măsură asigurătorie. Or, hotărârea instanței în apel este, potrivit dispozițiilor art. 370 alin. (2) din Codul de procedură penală, o decizie, nicidecum o sentință. ...
Sursa oficială ↗