Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 933
Punctul 933
933. Pe de altă parte, Curtea observă că legiuitorul a introdus în enumerarea cazurilor de la alin. (2) din norma criticată și lit. i) . Astfel, „când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă sau mai multe hotărâri judecătorești definitive prin care s-au soluționat cereri având același obiect“, se poate formula contestație în anulare „doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, instanța a omis să se pronunțe asupra lor“. Or, așa cum s-a arătat la paragraful 925 din prezenta decizie, hotărârile judecătorești rămase definitive, ca urmare a exercitării apelului, sunt doar cele prin care se soluționează fondul cauzei, ipoteză acoperită de teza întâi a art. 426 alin. (1) lit. i) , astfel că hotărârile judecătorești definitive prin care s-au soluționat cereri având același obiect, prevăzute în teza a doua a normei, nu vor fi niciodată supuse contestației în anulare, norma fiind inaplicabilă în această ipoteză. ...
Sursa oficială ↗