Decizia CCR nr. 633/2018Punctul 1006
Punctul 1006
1006. În legătură cu prima critică, Curtea constată că art. 595 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Intervenirea unei legi penale noi, la alin. (1) face referire doar la intervenirea unei legi care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea sau a unei legi care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută, doar în acest caz instanța urmând a lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal. Art. 4 din Codul penal are în vedere aplicarea legii penale de dezincriminare, iar art. 6 din același act normativ privește aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Astfel, alin. (1) al art. 6 din Codul penal stabilește că, dacă „după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim“. ...
Sursa oficială ↗