Decizia CCR nr. 633/2018Paragraful 19
Paragraful 19
De asemenea, atât Regulamentul Camerei Deputaților, cât și cel al Senatului, prevăd termene privind procedura legislativă, aplicabilă activității comisiilor și plenului celor două Camere. Astfel, art. 69 din primul regulament stabilește că termenul de depunere a raportului, în cazul în care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, este de cel mult 14 zile și de cel mult 60 de zile, în cazul în care Camera Deputaților este Cameră decizională, Biroul permanent putând aproba modificarea acestor termene de cel mult două ori, din propria inițiativă sau la solicitarea scrisă a președintelui comisiei sesizate în fond [alin. (1) ]; raportul va fi imprimat și difuzat deputaților cu cel puțin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaților, în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, și cu cel puțin 5 zile, în cazul celor pentru care Camera Deputaților este Cameră decizională [alin. (2) ]. Dispozițiile art. 91 din Regulamentul Senatului prevăd că termenele prevăzute pentru toate operațiunile reglementate în acest articol se stabilesc de către Biroul permanent, în funcție de procedura ordinară sau procedura de urgență [alin. (2) teza a doua], arătând expres că „Termenele prevăzute la alin. (1) și (2) , precum și cele prevăzute la art. 90, pentru avize, rapoarte și amendamente nu pot fi mai scurte de 5 zile calendaristice, pentru procedura ordinară, și de 3 zile calendaristice, pentru procedura de urgență“ [alin. (4) ]. De asemenea, art. 95 alin. (2) prevede că „Raportul se transmite Biroului permanent, care dispune și asigură, prin secretarul general al Senatului, difuzarea acestuia senatorilor, Guvernului și inițiatorului, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data dezbaterii în plen“.
Sursa oficială ↗