Decizia CCR nr. 633/2018Paragraful 33

Considerăm că: 1. Prin această dispoziție, nou introdusă, se încalcă principiul statuat în art. 124 alin. (3) din Constituție, care consacră independența judecătorilor și supunerea lor numai legii. Astfel, sub pretextul armonizării prevederilor procesual penale cu hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, prin textul de lege nou introdus se ajunge la: – încălcarea, pe de o parte, a independenței judecătorilor care compun instanța de apel de a adopta soluția care reiese din probatoriul administrat nemijlocit în fața lor, atât timp cât condamnarea după achitare devine, practic, interzisă, prin instituirea obligativității, pentru instanța învestită cu judecarea apelului, de a nu putea pronunța o hotărâre de condamnare direct în apel, dacă nu sunt readministrate probe sau administrate probe noi, pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea; ... – încălcarea, pe de altă parte, a competențelor judecătorilor din completul de apel de a „verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței de apel“ - așa cum statuează dispozițiile art. 420 alin. (8) Cod procedură penală - și de a putea da o „nouă apreciere probelor“, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (9) Cod procedură penală (s.n. cele două texte de lege mai sus menționate nu au fost modificate prin legea supusă controlului de constituționalitate, intrând în contradicție flagrantă cu textul art. 421 alin. (2) Cod procedură penală nou introdus și care obligă instanța de apel de a nu putea pronunța o hotărâre de condamnare direct în apel, dacă nu sunt readministrate probe sau administrate probe noi, pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea). ... ... 2. Prin această modificare legislativă, soluția de achitare pronunțată de un judecător de la o instanță inferioară, practic se definitivează, iar judecătorii cu mai multă experiență de la instanța de apel, calificată în exercitarea unui control asupra legalității hotărârii atacate, sunt puși în situația în care nu vor putea reinterpreta probatoriul administrat, deoarece este iluzoriu să ne imaginăm că, în apel, vor „apărea“ probe noi, pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă soluția de achitare. ... 3. O astfel de prevedere afectează nu numai principiul independenței instanțelor, dar și principiul securității juridice, cât timp anumite sentințe nu pot parcurge etapa controlului judecătoresc firesc ce se efectuează în calea ordinară de atac a apelului - astfel cum aceasta a fost concepută de legiuitor, indiferent de tipul de soluție adoptat de prima instanță -, cale de atac cu efecte devolutive. Rațiunea efectului devolutiv al unei căi de atac este și aceea de a da posibilitatea instanței de control judiciar să schimbe hotărârea primei instanțe, indiferent dacă aceasta este o hotărâre de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei sau de achitare. Din punct de vedere etimologic, cuvântul devolutiv derivă din verbul latin devolvo (-vere, -volui, -volutum), care înseamnă a face să treacă, să se transmită ceva de la un subiect la altul. În materia căilor de atac - cum este apelul - este vorba de transmiterea unui drept, respectiv dreptul de a judeca, de la judecătorul de grad inferior (judex a quo) la un judecător de grad superior (judex ad quem). Astfel, accesul la justiție trebuie să ofere instrumente apte să rezolve drepturile și interesele legitime ale tuturor participanților la procesul penal, și nu doar a unora, păstrând egalitatea armelor. Acest principiu, al egalității armelor, conform modificării aduse art. 421 Cod procedură penală, devine iluzoriu pentru persoana vătămată, prin cerința introdusă în text a readministrării probelor sau a administrării de probe noi pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea inculpatului. Egalitatea armelor în procesul penal presupune asigurarea unor drepturi procesuale echivalente tuturor participanților la procesul penal, astfel încât niciunul dintre aceștia să nu beneficieze de posibilități procesuale mai extinse decât ceilalți. ... 4. Dispozițiile art. 421 alin. (2) Cod procedură penală contravin, totodată, prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție și dispozițiilor art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât încalcă, în mod flagrant, dreptul fundamental al egalității în fața legii, dreptul la un proces echitabil, principiul interzicerii discriminării și nu asigură echitatea procedurilor judiciare, echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal față de toți participanții la proces. Astfel, potrivit textului de lege mai sus menționat, în cazul soluției de achitare pronunțată de prima instanță, instanța de apel, dacă apreciază că hotărârea ar trebui desființată și pronunțată o hotărâre de condamnare, este obligată să readministreze probe sau să administreze probe noi pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea, în timp ce în cazul unui alt tip de soluție pronunțată de prima instanță (spre exemplu, hotărâre de condamnare), instanța de apel, conform art. 421 alin. (5) Cod procedură penală (text, de asemenea, nemodificat prin legea supusă controlului de constituționalitate), poate readministra probele administrate de prima instanță și poate administra probe noi, dar nu este obligată. Diferența de tratament este lipsită de o justificare obiectivă, astfel că, legiuitorul conferă o intensitate și valențe diferite exigenței aflării adevărului în procesul penal, în funcție de tipul de soluție pronunțată în primul grad de jurisdicție. Sub aspectul justificării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, atunci când există un tratament discriminator - între inculpatul condamnat și cel achitat -, trebuie să existe un scop legitim care să justifice acel tratament și o proporționalitate între scop și discriminare, însă, prin textul de lege nou introdus, nu există o asemenea justificare. Pe de altă parte, punerea în aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 421 alin. (2) Cod procedură penală, respectiv readministrarea de probe sau administrarea de probe noi, în scopul enunțat în textul art. 421 alin. (2) Cod procedură penală, respectiv, pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea, va fi, în mod cert, interpretată de participanții la procesul penal - părți și persoana vătămată - ca o antepronunțare a instanței de apel, respectiv pronunțarea unei viitoare soluții de condamnare. ... 5. Prin textul de lege nou introdus, interdicția instituită în sarcina instanței de apel de a nu avea posibilitatea desființării sentinței primei instanțe prin care s-a dispus achitarea inculpatului și de a nu putea pronunța o hotărâre de condamnare direct în apel, (s.n. interdicție ce nu este prevăzută pentru instanța de apel de a nu putea pronunța o soluție de achitare, în situația în care prima instanță pronunță o hotărâre de condamnare), este însoțită de o condiționare, respectiv se solicită instanței de control judiciar să readministreze probe sau să administreze probe noi pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea. Or, obiectul probațiunii este definit de art. 98 Cod procedură penală, în care se arată că acesta este reprezentat de: a) existența infracțiunii și săvârșirea ei de către inculpat; ... b) faptele privitoare la răspunderea civilă, atunci când există parte civilă; ... c) faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii; ... d) orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei. ... ...