Decizia ÎCCJ nr. 212/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept
A. Dosarul nr. 4.501/109/2023 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă
14. Prin Sentința civilă nr. 766 din 6 martie 2024, Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a obligat pârâtul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, să achite reclamantului suma de 4.610 lei, contravaloare ochelari de vedere, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare. ...
15. În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul este prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, calitate care implică atât lucrul în fața monitorului, cât și studierea dosarelor, fapt ce a determinat deteriorarea vederii reclamantului. În aceste condiții reclamantul a trebuit să se prezinte la un examen de specialitate, fiindu-i prescriși ochelari de vedere. ...
16. În drept, instanța a avut în vedere Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, ce reprezintă actul normativ prin care s-a transpus în legislația națională Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor. ...
17. Deși Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 are caracter special față de Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, întrucât se referă în mod special la unele categorii de personal din sistemul justiției și ar trebui aplicată cu prioritate în caz de contradicții între cele două acte normative, instanța de fond a apreciat că Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 are prioritate în speța de față. Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 face parte din domeniul acquis communautaire, ambele hotărâri guvernamentale fiind emise într-un domeniu de reglementare în care statul a renunțat parțial la suveranitatea sa în favoarea autorităților Uniunii Europene. ...
18. Astfel, s-au reținut dispozițiile art. 12-15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006, art. 9 din Directiva Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor, prima instanță reținând că prevederile europene nu exclud posibilitatea ca „furnizarea“ aparatului de corecție să se facă prin rambursarea cheltuielilor efectuate de lucrătorul care își achiziționează singur un astfel de aparat. ...
19. Faptul că reclamantul beneficiază de un spor salarial pentru condițiile de muncă nu poate fi considerat ca acoperind obligația angajatorului, câtă vreme este vorba despre un spor cu caracter general, acordat tuturor angajaților care prestează activitatea în aceleași condiții ca reclamantul, indiferent dacă aceștia au sau nu probleme oftalmologice. ...
20. Potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, ochelarii de vedere se pot circumscrie noțiunii de „aparat de corecție specială“ atunci când au legătură cu lucrul la monitor (paragraful 39 din hotărârea menționată), indiferent dacă sunt folosiți de salariați și în afara locului de muncă sau pentru alte activități (paragraful 48). De asemenea, tribunalul a reținut că necesitatea achiziționării ochelarilor a fost indicată de examenul oftalmologic făcut reclamantului, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006. Nu prezintă relevanță dacă afecțiunile oftalmologice de care suferă reclamantul au fost sau nu cauzate de lucrul la monitor (paragraful 43), singura chestiune relevantă fiind că dispozitivul de corecție este destinat să îl ajute pe acesta să corecteze dificultățile vizuale în raport cu activitatea sa care implică un echipament cu monitor (paragraful 44). ...
21. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a formulat apel împotriva sentinței tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. ... ...
B. Dosarul nr. 2.416/99/2024 al Tribunalului Iași - Secția I civilă
22. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă la data de 10 mai 2024 cu nr. 2.416/99/2024, reclamanta a chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Galați, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.590 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație plus dobânda legală penalizatoare, calculată de la data achiziționării dispozitivului de corecție - 16.05.2023 și până la data plății integrale și efective a acesteia. ...
23. În motivare, reclamanta a arătat că este angajată la Curtea de Apel Galați din ianuarie 2020 pe funcția de consilier superior la Compartimentul patrimoniu, investiții și achiziții publice și desfășoară activități specifice acestei funcții care implică lucrul la un echipament cu ecran de vizualizare. ...
24. A precizat că, la momentul achiziționării aparatului, la nivelul curții de apel nu exista o procedură aprobată în acest sens (abia la data de 8.04.2024 a fost emisă Decizia nr. 120 din 8.04.2024 de către președintele Curții de Apel Galați). Așadar, legislația națională nu este compatibilă cu dispozițiile comunitare, însă acest lucru nu îi poate fi imputat, solicitând instanței de judecată să facă aplicarea directă a hotărârii preliminare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. ...
25. Consideră că este îndreptățită la rambursarea cheltuielilor pe care le-a efectuat cu achiziționarea dispozitivului de corecție special în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.028/2006, invocând Directiva nr. 90/270/CEE și Cauza nr. 392/2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene. ...
26. Pârâta a formulat întâmpinare, arătând că prin Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 128/ÎCCJ din 26 martie 2024 a fost aprobată procedura operațională privind decontarea contravalorii aparatelor de corecție speciale necesare protecției ochilor și vederii angajaților Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare a recomandărilor din cuprinsul acestui ordin, Curtea de Apel Galați a emis Decizia nr. 120/8.04.2024 prin care s-a stabilit modul de realizare a activităților privind decontarea contravalorii aparatelor de corecție speciale pentru salariații Curții de Apel Galați și instanțelor judecătorești arondate, care se încadrează în condițiile art. 12-14 din Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. ... ... ...
Sursa oficială ↗