Decizia CCR nr. 614/2018Punctul 16
Punctul 16
16. Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 modifică pensiile doar pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, prin aplicarea unui indice de corecție actualizat. Celelalte condiții privind acordarea pensiilor, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, actul normativ în discuție nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare. Dispozițiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calității de pensionar dobândite în temeiul reglementărilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Rezultă că, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele deciziilor de pensionare rămân câștigate pe toată perioada cuprinsă între emiterea acestora și momentul la care intră în vigoare ordonanța de urgență criticată. ...
Sursa oficială ↗