Decizia CCR nr. 584/2018Punctul 2

2. Cu privire la încălcarea art. 66 alin. (3) din Constituție, se constată că, în interpretarea art. 35 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, președintele Camerei Deputaților emite o decizie numai când absentează, pentru ca cele două atribuții ale sale expres specificate să fie exercitate de unul dintre vicepreședinți. În schimb, când este prezent, președintele Camerei Deputaților, din rațiuni de flexibilitate, poate solicita, în mod verbal, îndeplinirea acestor atribuții de către unul dintre vicepreședinți, neexistând, așadar, obligația emiterii unui act în acest sens. Această interpretare este susținută și prin corelarea existentă între art. 35 alin. (2) și art. 34 lit. b) și d) din Regulament, respectiv între atribuțiile președintelui și atribuțiile delegate vicepreședinților, după cum urmează: Potrivit art. 34 lit. b) și d) din Regulamentul Camerei Deputaților, președintele Camerei Deputaților are următoarele atribuții: b) conduce lucrările plenului Camerei Deputaților, asistat obligatoriu de 2 secretari, și asigură menținerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum și respectarea prevederilor prezentului regulament; ... (...) d) conduce lucrările ședințelor Biroului permanent. ... Conform art. 35 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, vicepreședinții conduc activitatea Biroului permanent și a plenului Camerei Deputaților, la solicitarea președintelui sau, în absența acestuia, prin decizie a președintelui Camerei Deputaților. Prin urmare, în speță, pentru alte activități decât conducerea lucrărilor/activităților [termeni ce au în acest context aceeași semnificație juridică], devine aplicabil art. 35 alin. (1) teza finală din Regulament, care prevede că „Vicepreședinții îndeplinesc atribuțiile stabilite de Biroul permanent sau încredințate de președintele Camerei Deputaților“. Astfel, textul nu mai precizează dacă trebuie sau nu emisă vreo decizie sau condițiile în care aceasta se emite, însă este de la sine înțeles că încredințarea atribuțiilor, pentru a fi valabilă în dreptul public, nu poate avea loc decât printr-un act scris. Aceste atribuții pot fi atât cele specifice președintelui Camerei Deputaților, cât și altele în legătură cu buna funcționare a Parlamentului. Așadar, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 34 și art. 35 alin. (1) și (2) din Regulament, rezultă, ca regulă generală, competența președintelui Camerei de a încredința îndeplinirea unor atribuții de către unul/unii dintre vicepreședinți, iar, în ipoteza specifică a conducerii lucrărilor/activității Biroului permanent/plenului Camerei Deputaților, textul prevede posibilitatea președintelui Camerei de a încredința îndeplinirea acestor atribuții chiar verbal. De asemenea, trebuie subliniat faptul că mai ales atribuțiile constituționale ale președinților Camerelor nu pot fi exercitate de vicepreședinții acestora, la solicitarea verbală a președinților Camerelor [convocarea în sesiune a Camerelor sau sesizarea Curții Constituționale potrivit art. 146 lit. a) teza întâi, lit. b) , c) , e) sau k) din Constituție]. Suntem, în mod evident, în fața unei delegări de atribuțiuni constituționale, ceea ce indică faptul că acestea sunt de o importanță maximă pentru stat. De altfel, Constituția reglementează, în mod expres, două cazuri de asemenea atribuții constituționale pe care le exercită președinții celor două Camere ale Parlamentului. De aceea, ca regulă ele se deleagă printr-un act scris, forma ad validitatem a delegării constituționale. În consecință, autonomia parlamentară nu poate fi contrară dispozițiilor exprese ale Constituției și nu poate duce la delegări de atribuții constituționale prin înțelegeri verbale. În cauza de față se constată că președintele Camerei Deputaților nu a emis vreun act de delegare a atribuției sale de a convoca sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților în favoarea vicepreședintelui Camerei Deputaților, domnul Florin Iordache, acesta semnând Decizia nr. 5/2018 privind convocarea în sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, fără a avea vreo calitate în acest sens. Întrucât Camera Deputaților are 4 vicepreședinți, se naște întrebarea legitimă care dintre aceștia are dreptul să semneze pentru președintele acesteia, în lipsa oricărui act sau reglementări exprese care să dispună o anumită delegare sau o anumită ordine de realizare a delegării. Este de observat că, la Senat, decizia de convocare în sesiune extraordinară a fost semnată tot de un vicepreședinte [Decizia președintelui Senatului nr. 9/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iunie 2018], dar datorită faptului că președintele Senatului, potrivit agendei sale, lipsea din țară, iar anterior a emis o decizie prin care vicepreședintele care a semnat decizia de convocare era împuternicit să asigure conducerea Senatului [Decizia președintelui Senatului nr. 8/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018]. Prin urmare, la Senat, la momentul emiterii deciziei de convocare a existat o decizie de asigurare a conducerii Senatului pentru acea zi. Așadar, spre deosebire de Camera Deputaților, la Senat procedura s-a desfășurat corect. Având în vedere cele de mai sus, constatăm că sesiunea extraordinară de la Camera Deputaților a fost convocată, în realitate, de un vicepreședinte, care nu a avut vreun mandat în considerarea căruia să semneze actul în substituirea președintelui Camerei Deputaților. În consecință, întrucât legea a fost adoptată într-o sesiune extraordinară convocată contrar art. 66 alin. (3) din Constituție, viciul de neconstituționalitate astfel constatat se constituie într-unul extrinsec, asociat legii supuse controlului de constituționalitate. De aceea, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 66 alin. (3) din Constituție. ...