Decizia CCR nr. 576/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare. În acest sens arată că, la data de 15 septembrie 2016, a formulat cerere de revocare a măsurii controlului judiciar, cerere soluționată de către procuror, potrivit prevederilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, „fără însă a fi citat și audiat în prezența apărătorului ales, obligație care revenea organului de urmărire penală, conform dispozițiilor art. 242 alin. (8) și ale art. 212 din Codul de procedură penală“. Consideră că o atare interpretare a prevederilor de lege - incidente în speță - este confirmată și de jurisprudența Curții Constituționale, care, printr-o decizie din 4 octombrie 2016, a constatat că dispozițiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală. Arată că decizia menționată este una de interpretare, argumentele Curții fiind aplicabile în orice situație similară. În aceste condiții, având în vedere că exercitarea efectivă și deplină a dreptului la apărare în faza de urmărire penală - în legătură cu măsurile preventive - presupune citarea și ascultarea inculpatului în prezența unui apărător, consideră că și în cazul soluționării cererii de revocare a măsurii, pentru identitate de rațiune, este obligatorie o astfel de conduită din partea organului judiciar, indiferent că este vorba de procuror sau de judecător. De altfel, prin modificările aduse dispozițiilor art. 242 din Codul de procedură penală, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, a fost schimbată doar competența de soluționare în faza de urmărire penală a cererii de revocare a măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune - prin introducerea alineatelor (4^1) și (4^2) și modificarea alineatului (5) al textului de lege menționat -, dar procedura de soluționare a cererii a rămas cea prevăzută de alineatul (8) al art. 242 din Codul de procedură penală, potrivit căruia: „Când inculpatul este prezent, soluționarea cererii se face numai după ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se soluționează și în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat sau când, din cauza stării de sănătate, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.“ Întrucât legea nu distinge în funcție de calitatea organului judiciar care soluționează cererea sau de natura cererii (de revocare sau de înlocuire a măsurilor preventive), reiese că nici interpretul nu trebuie să distingă, potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus“, astfel încât „citarea și ascultarea inculpatului în prezența apărătorului ales sunt obligatorii și la soluționarea de către procuror a cererii de revocare a măsurii în faza de urmărire penală“. ...