Decizia CCR nr. 553/2018Punctul 24

24. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reține că instituirea unei reglementări speciale, în materia revendicării imobilelor preluate de stat, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității recurgerii la acțiunea în revendicare, reglementată de Codul civil, nu este de natură să contravină principiului constituțional al accesului liber la justiție, atât timp cât persoanelor îndreptățite la restituire li se recunoaște un drept efectiv de acces la instanță, respectiv atât timp cât, după parcurgerea procedurii administrative prealabile, legea specială conferă și calea contestației la instanță. Or, din acest punct de vedere, al recunoașterii dreptului la acțiune în justiție, în temeiul legislației adoptate în materia restituirii bunurilor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, Curtea reține că acesta era prevăzut de art. 53-56 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, art. 2 alin. (6) , art. 3 alin. (7) , art. 6 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, art. 21 alin. (5) , art. 26 alin. (3) , art. 28 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005 și art. 19 și art. 20 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. De asemenea, potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, instanța de judecată este competentă să se pronunțe atât asupra deciziilor emise de entitatea învestită de lege cu atribuții în finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cât și asupra refuzului acesteia de a soluționa cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietății. Totodată, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanțelor de judecată li s-a recunoscut o jurisdicție deplină, inclusiv în ceea ce privește analiza fondului dreptului la restituire, prin soluționarea pe fond nu numai a contestației formulate împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și a notificării persoanei pretins îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. ...