Decizia CCR nr. 552/2018Punctul 6
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că reglementarea competenței completurilor specializate, în cadrul secțiilor civile ale instanțelor, de a judeca anumite categorii de litigii între profesioniști, precum cele enumerate exemplificativ în textul de lege criticat, creează premisele judecării cauzei de alți magistrați decât cei care sunt specializați pe domeniul litigiilor cu profesioniști. Se arată că, în cauza dedusă soluționării instanței de fond, nu a fost declinată competența instanței civile către instanța specializată în litigii cu profesioniști, provenită din reorganizarea fostului tribunal comercial, specializat în judecarea litigiilor între comercianți. Se mai susține că la alte instanțe, unde fostele secții comerciale s-au transformat în secții civile, litigiile cu profesioniști sunt judecate de magistrați specializați în domeniul comercial. În acest sens se susține că prevederile legale criticate contravin principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece creează premisele unei judecăți diferite pentru același tip de spețe, în funcție de specializarea magistraților în acest domeniu specific, respectiv al raporturilor între profesioniști. Se mai susține că în acest mod este restricționat și accesul liber la justiție, prin îngrădirea accesului la instanța specializată, cu atât mai mult cu cât încheierea prin care instanța se declară competentă poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză, în condițiile art. 132 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Se mai susține și încălcarea dreptului la apărare, dat fiind faptul că partea nu își poate formula apărările în fața unor magistrați specializați pe domeniul litigiilor cu profesioniști. ...
Sursa oficială ↗