Decizia CCR nr. 545/2018Punctul 8

8. Se mai invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale referitoare la noțiunile „bun“, „speranță legitimă“, „drept de creanță“, „ingerința în dreptul de proprietate“. În acest context se arată că, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, nu era în vigoare nicio dispoziție legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preempțiune. În considerarea acestui fapt și având în vedere toate dispozițiile legale din dreptul intern, precum și jurisprudența relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, neavând posibilitatea să prevadă intervenția ulterioară a unei legi care să recunoască un drept de preempțiune asupra aceluiași bun, respectiv să își regleze conduita în acord cu aceste dispoziții legale. Autorul excepției arată că, în virtutea dreptului de creanță pe care îl are, drept de creanță care, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, paragraful 24, este considerat un „bun“ căruia îi sunt aplicabile pe deplin dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al dreptului de proprietate. Astfel, dispozițiile Legii nr. 17/2014 și aplicarea ei antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător. Or, această ingerință nu era prevăzută de lege, nefiind accesibilă și previzibilă. ...