Decizia CCR nr. 537/2018Punctul 16
Punctul 16
16. O altă deficiență a legii criticate rezidă în faptul că exclude de pe piață orice alt competitor, Societatea Editura Didactică și Pedagogică devenind unic furnizor al manualelor școlare, în pofida practicilor anterioare și a prevederilor cuprinse în Legea educației naționale. Pe această cale, competitivitatea specifică economiei de piață este înlocuită cu o formulă discutabilă „proces de evaluare“. Această soluție este contrară dispozițiilor art. 135 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență“. În opinia autorilor sesizării, „evaluarea“ nu este echivalentă cu principiul concurenței. De altfel, dacă manualul școlar de bază este un bun de interes public, achiziționarea acestuia ar trebui făcută în baza Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice. ...
Sursa oficială ↗