Decizia CCR nr. 509/2018Punctul 16

16. Astfel, prin Decizia nr. 26 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 17 februarie 2016, paragrafele 14-19, Curtea a observat că în evoluția legislației procesual civile soluțiile pe care instanța de apel le putea pronunța, în ipotezele analizate, au cunoscut un conținut normativ diferit, legiuitorul propunând soluții legislative distincte sau complementare, în virtutea competenței sale constituționale conferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, până la adoptarea, în anul 2005, a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, Codul de procedură civilă prevedea soluția ca instanța de apel să păstreze cauza spre rejudecare, fără a reglementa și posibilitatea retrimiterii acesteia primei instanțe, din oficiu sau la solicitarea părților. În perioada 2005-2010, legiuitorul a prevăzut soluția retrimiterii, din oficiu, a cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru ca, ulterior, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, să prevadă păstrarea cauzei spre judecare corelativ cu posibilitatea dispunerii trimiterii acesteia primei instanțe la propunerea părților, această ultimă soluție legislativă având o configurație normativă relativ similară celei propuse în noua lege procesual civilă. ...