Decizia CCR nr. 500/2018Punctul 16

16. Curtea a observat că, așa cum a reținut în jurisprudența sa, procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăției persoanelor acuzate de săvârșirea unor fapte de natură penală, de la bănuiala rezonabilă la dovedirea vinovăției dincolo de orice îndoială rezonabilă. Astfel, acest parcurs debutează cu existența unor suspiciuni rezonabile că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune - suspiciuni a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect - și continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârșit o infracțiune, etapă ce determină punerea în mișcare a acțiunii penale, conform prevederilor art. 15 din Codul de procedură penală, și dobândirea calității de inculpat. În fine, calitatea de condamnat poate fi stabilită pe baza unor probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat (Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017, paragraful 27, și Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragraful 25). Curtea a reținut că dispozițiile art. 18 coroborate cu cele ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd dreptul de a cere continuarea urmăririi penale, în cazul constatării, printre altele, a intervenirii prescripției răspunderii penale, doar în privința suspectului și a inculpatului, drept ce poate fi exercitat într-un termen de decădere de 20 de zile de la data primirii ordonanței procurorului de clasare, emisă potrivit dispozițiilor art. 315 coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. f) din același cod. Din interpretarea prevederilor art. 319 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală reiese faptul că, drept consecință a continuării urmăririi penale, cauza va fi soluționată prin adoptarea, din nou, a unei soluții de netrimitere în judecată - fie aceeași soluție, fie o soluție diferită. Astfel, procurorul va putea administra probatoriul necesar lămuririi cauzei sub toate aspectele, ignorând impedimentul legal care a survenit, iar, în situația în care constată incidența unui alt caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale din cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală decât cel ce a condus la clasarea inițială, va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta. Dacă, în urma administrării probatoriului, nu constată această ipoteză mai favorabilă suspectului sau inculpatului, procurorul va adopta prima soluție de netrimitere în judecată. Așadar - similar principiului non reformatio in peius, aplicabil căilor de atac în faza de judecată - și în această situație, continuându-se urmărirea penală la cererea suspectului sau inculpatului, la finalul urmăririi nu se va putea adopta o soluție care să îi creeze acestuia o situație mai grea decât cea care a fost desființată prin cererea de continuare a urmăririi penale. Prin urmare, nu se va putea dispune o soluție de trimitere în judecată și nici o soluție de renunțare la urmărirea penală (paragrafele 17-19). ...