Decizia CCR nr. 493/2018Punctul 17

17. De altfel, într-o situație asemănătoare celei din cauza de față, Curtea a apreciat, prin Decizia nr. 769 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 18 iunie 2009, că recalificarea căii de atac din apel în recurs și, în consecință, respingerea recursului ca fiind lovit de nulitate din cauza nemotivării acestuia în termenul prevăzut de lege constituie o problemă de interpretare și de aplicare a legii ce ține de competența instanțelor judecătorești, iar nu de cea a instanței de contencios constituțional. Tot astfel, prin Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, mai sus citată, Curtea a apreciat că susțineri similare, formulate în acea cauză, nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci privesc modul de interpretare și aplicare a textelor legale de către instanțele de judecată, iar eventualele greșeli ale acestora ori consecințele astfel generate nu pot reprezenta motive de neconstituționalitate care ar putea fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, întrucât aceasta „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii. Ca atare, excepția este inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 97 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 20 aprilie 2016). Așadar, eventualele greșeli de aplicare a legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 19). ...