Decizia CCR nr. 522/2018Punctul 20

20. Cu privire la cauza de față, sarcina instanței judecătorești de a stabili în ce măsură prevederile art. 57 alin. (4) și, respectiv, ale art. 43 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 sunt aplicabile în cauză și să opteze pentru una dintre ele reprezintă o operațiune care se subsumează, în mod clar, procesului, specific funcției judecătorești, prin care se identifică norma aplicabilă în litigiu. Este adevărat că, având în vedere varietatea foarte mare a situațiilor de fapt care se cer a fi încadrate într-o normă juridică, este, de multe ori, posibil să nu fie pe deplin clar care sunt normele aplicabile. Dar, așa cum a subliniat Curtea Constituțională, urmând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor. ...