Decizia CCR nr. 466/2018Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.07.2018 · dosar 5.435/109/2015
Punctul 21
21. Cu acel prilej, Curtea a observat că, în cazul încetării înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată această împrejurare, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 393/2004. În același sens, prevederile art. 69 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 stabilesc că prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului de primar. Legiuitorul a stabilit obligația Agenției Naționale de Integritate de a comunica prefectului raportul de evaluare prin care s-a reținut starea de incompatibilitate a primarului, așa cum rezultă din corelarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010 cu ansamblul reglementărilor în materie, cuprinse în Legea administrației publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului. În aceste condiții, Curtea a observat că normele de lege criticate atribuie prefectului rolul de a „constata“, respectiv de „a lua act“ de încetarea mandatului de primar în caz de incompatibilitate, astfel că, în acest caz, prefectul îndeplinește, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcționării autorității administrației publice, în condiții de imparțialitate, fără a fi pusă în discuție crearea unui raport de subordonare între primar și prefect. ...
Sursa oficială ↗