Decizia ÎCCJ nr. 182/2025 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 22. Examinând condițiile de admisibilitate necesar a fi întrunite pentru declanșarea mecanismului de interpretare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că sesizarea a fost transmisă instanței supreme în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024 și care, potrivit art. 4, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, prin urmare, și cu prevederile art. 519 și următoarele din acest cod. ... 23. Din coroborarea dispozițiilor speciale cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 cu prevederile generale ale art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în virtutea acestui act normativ cu caracter special, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; ... (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; ... (iii) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 24. Evaluând sesizarea ce face obiectul prezentului dosar, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că primele două cerințe de admisibilitate sunt întrunite. ... 25. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a formulat sesizarea se află în curs de judecată în primă instanță la Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență. ... 26. Pe de altă parte, litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea unei cereri formulate de reclamantă, comisar în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, care face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, privind obligarea pârâtei la acordarea unui spor de 15% pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare aplicat la salariul de bază lunar actual, precum și a unui număr de 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 coroborat cu dispozițiile art. 1 din Ordinul nr. 376 din 18.10.2021, începând cu 1.11.2022 și pentru viitor, precum și la plata drepturilor aferente derivate din acest spor, respectiv din concediul legal de odihnă suplimentar. ... 27. Celelalte condiții de admisibilitate decurg din existența unei chestiuni de drept, în sensul că impun legătura acesteia cu soluționarea cauzei pendinte pe rolul instanței de trimitere, respectiv absența unei dezlegări a acesteia într-un mecanism de unificare jurisprudențială ori a unui recurs în interesul legii în curs de soluționare care să aibă ca obiect aceeași chestiune de drept. ... 28. Așadar, pentru ca aceste condiții de admisibilitate să fie întrunite este necesară existența unei chestiuni de drept. ... 29. Prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei „chestiuni de drept“ veritabile, aptă a declanșa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noțiunea de „chestiune de drept“ are înțelesul dat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“. ... 30. În consecință, contrar celor reținute prin încheierea de sesizare, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanță obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături (cu excepția noutății) pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență se completează. ... 31. Semnificația diferenței de regim juridic dintre cele două proceduri de sesizare a instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - cea de drept comun, reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă, și cea specială, prevăzută de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 - este cu totul alta: în procedura de drept comun, completul de judecată din ultimă instanță, atunci când constată existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, de care depinde soluționarea pricinii, are posibilitatea de a sesiza instanța supremă pentru o dezlegare de principiu - adică are un drept de opțiune, putând însă la fel de bine să aleagă să nu solicite o dezlegare de principiu prin mecanismul hotărârii prealabile, chiar dacă problema este una dificilă. Dimpotrivă, în procedura specială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, atunci când instanța de judecată constată existența unei chestiuni de drept - reale și veritabile - de care depinde soluționarea pricinii, este obligată să sesizeze instanța supremă prin mecanismul hotărârii prealabile, fără a mai avea un drept de opțiune; însă condiția existenței unei chestiuni de drept - adică a unei chestiuni reale și veritabile de drept, cu un anume grad de dificultate - de care să depindă soluționarea pe fond a litigiului rămâne în continuare aplicabilă (Decizia nr. 94 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 17 ianuarie 2025). ... 32. Astfel, admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile. ... 33. Cu titlu preliminar, instanța supremă notează că sesizarea a fost în mod deficitar formulată, fiind dificil de identificat, la prima vedere, care este chestiunea de drept concretă ce necesită interpretare. ... 34. Cu toate acestea, încheierea de sesizare permite identificarea problemelor de drept care prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, astfel că, în afirmarea efectului util al mecanismului instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța supremă va extrage din încheierea de sesizare chestiunile de drept cu privire la care s-a intenționat a se obține dezlegare. ... 35. Procedându-se astfel, se constată că, în esență, problemele de drept ce se cer a fi dezlegate privesc următoarele aspecte: – modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind acordarea concediului de odihnă suplimentar; ... – condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă prevăzut de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, raportat la principiile nediscriminării și egalității reglementate de art. 6 alin. (1) lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 (pentru personalul care la nivelul anului 2018 nu beneficia de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, locul de muncă al acestuia nefiind cuprins în lista celor expertizate de către instituțiile abilitate), precum și problema limitării sporurilor în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. ... ... 36. Cu privire la prima chestiune se constată că nu este îndeplinită a treia condiție referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de trimitere este preocupată de primirea unui răspuns în legătură cu modalitatea de acordare a celor 10 zile de concediu suplimentar, conform art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, fără a argumenta în niciun fel legătura dintre problema de drept sesizată și fondul cauzei, neexpunând motivele pentru care a apreciat că soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, menționând în mod generic faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... 37. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din jurisprudența evidențiată la pct. VIII din prezenta decizie, se constată că instanța supremă a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la natura și regimul juridic al dreptului la concediu reglementat prin art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992. ... 38. Chiar dacă nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării de față, existența unor dezlegări anterioare are relevanță pentru condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse). ... 39. Astfel, cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 s-a reținut în considerentele Deciziei nr. 79 din 11 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că „se va acorda concediul de odihnă suplimentar doar acelor salariați care beneficiază de reducerea duratei zilei de muncă sub 8 ore, reducere condiționată de îndeplinirea acelor criterii expres prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 31/1991“, respectiv că „rezultă din această prevedere că nu orice salariați din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare beneficiază de acordarea unui concediu de odihnă suplimentar, ci doar cei care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiții, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991“. ... 40. Oricum, suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți evidențiată anterior, instanța supremă notează că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziții legale și principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată și aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică și istorică. ... 41. Or, niciuna dintre regulile de interpretare evidențiate nu permite atribuirea unui alt înțeles conținutului clar și neîndoielnic al dispozițiilor legale supuse interpretării, în sensul că numai stabilirea unor condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, potrivit Legii nr. 31/1991, are drept consecință acordarea concediului de odihnă suplimentar. ... 42. Cea de-a doua întrebare prealabilă cu care a fost sesizată instanța supremă, în cadrul acestui mecanism de unificare, vizează două aspecte, respectiv condițiile de acordare a sporului pentru condiții de muncă prevăzut de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, raportat la principiile nediscriminării și egalității reglementate de art. 6 alin. (1) lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și problema limitării sporurilor în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. ... 43. Astfel, în ce privește primul aspect, instanța de trimitere solicită a se stabili dacă, raportat la starea factuală din cauză, pentru personalul care la nivelul anului 2018 nu beneficia de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, locul de muncă al acestora nefiind cuprins în lista celor expertizate de către instituțiile abilitate, se poate acorda acest spor, prin raportare inclusiv la situația angajaților care ocupă funcții similare și care au în plată sporul respectiv. ... 44. Aceasta în condițiile în care atât Legea-cadru nr. 153/2017, cât și Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 prevăd faptul că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților funcționarilor publici, în limita prevederilor din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice [a se vedea Anexa nr. VIII, art. 1 alin. (2) ], având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli. ... 45. Se constată, astfel, sub un prim aspect, că în cauza de față titularul sesizării face trimitere la interpretarea unor dispoziții normative din Legea-cadru nr. 153/2017 și Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, evidențiate la paragrafele 8 și 9 din decizie, clare, neîndoielnice, care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică și teleologică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării. ... 46. Pe de altă parte, în ce privește incidența principiilor nediscriminării și egalității reglementate de art. 6 alin. (1) lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca temei pentru a justifica egalizarea la nivel maxim a veniturilor salariale, se constată că Înalta Curte a avut ocazia de a se pronunța asupra acestui aspect, astfel cum rezultă din jurisprudența evidențiată la paragraful 20 din prezenta decizie, prilej cu care s-a statuat că „principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește «prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egal㻓(paragrafele 77-88 din Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023). ... 47. În fine, în legătură cu ultimul aspect al sesizării se constată că nu este îndeplinită ultima cerință de admisibilitate, care se referă la faptul că problema de drept menționată în sesizarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, având în vedere faptul că instanța supremă a statuat anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea de drept referitoare la limitarea sporurilor în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. ... 48. Astfel, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că, „în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale“. ... 49. Ulterior, prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ“. ... 50. Așa fiind, prin deciziile obligatorii anterior menționate, pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, instanța supremă a statuat, cu privire la sporurile salariale, în sensul imposibilității depășirii limitei generale de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) din aceeași lege. ... 51. Deși statuările din deciziile anterior evocate au vizat categoria personalului din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“, textul de lege supus interpretării este cel al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, care se află în partea generală a acestei legi, fiind incident în cazul întregului personal plătit din fonduri publice, indiferent de familia ocupațională din care face parte, deci inclusiv în cazul personalului încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“, cum este ipoteza sesizării de față. ... 52. Față de cele expuse se constată că întrebarea adresată de către instanța de trimitere nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conținutul normativ clar al dispozițiilor vizate de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei deduse judecății, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate din art. 2 alin. (1) alOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... 53. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...