Decizia ÎCCJ nr. 12/2025 (HP)Punctul X

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 27.01.2025 · dosar 2.196/1/2024
Punctul X
X. Înalta Curte de Casație și Justiție + Asupra admisibilității sesizării 59. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispozițiile de drept comun, prevăzute de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă. ... 60. Potrivit art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile impune, contrar aprecierii greșite a instanței de trimitere, îndeplinirea mai multor cerințe, după cum urmează: (i) sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces dintre cele enumerate, limitativ, la art. 1, aflat în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; (ii) sesizarea să expună o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; și (iii) verificările să releve faptul că asupra chestiunii de drept respective instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 61. Încheierea de sesizare trebuie să cuprindă, totodată, și „motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“ [art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă]. ... 62. Evaluând elementele sesizării pendinte, se constată îndeplinită cerința prevăzută de norma specială, tribunalul fiind învestit, conform legii, cu judecata în primă instanță a unui proces privind stabilirea și/sau plata pensiei actualizate. ... 63. Se constată îndeplinită și cerința privind existența unei chestiuni de drept reale, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, încheierea de sesizare expunând conținutul acesteia. Dificultatea chestiunii de drept rezidă în multiplele modificări legislative aduse prevederilor Legii nr. 567/2004, privitoare la stabilirea, acordarea și actualizarea pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, între momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004 și momentul abrogării și înlocuirii cu Legea nr. 11/2024, având aceeași titulatură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 12 ianuarie 2024, lege care este declarată neconstituțională, în ansamblul său, prin Decizia nr. 402 din 19 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 10 ianuarie 2025. ... 64. Chestiunea de drept cu privire la care s-au conturat indicii privind ivirea practicii neunitare are ca premisă divergența ivită la nivelul instanțelor judecătorești în legătură cu modalitatea de determinare a cuantumului net al pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești stabilite cu aplicarea art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, pe baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu 15 septembrie 2017, cuantum net rezultat în urma actualizării acestor pensii conform art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 în anii 2019 și 2020, astfel urmând a face obiectul prezentei decizii. ... 65. Se constată, totodată, că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept și că nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... + Asupra fondului sesizării 66. Art. 68 din Legea nr. 567/2004 a prevăzut, în redactarea sa inițială, acordarea pensiei de serviciu personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și actualizarea în raport cu salariul de bază brut al personalului auxiliar în activitate, norma juridică fiind modificată și completată prin Legea nr. 17/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 19 ianuarie 2006, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007. ... 67. Prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-a dispus transformarea acestor pensii de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. Prin urmare, pensiile personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești au fost recalculate în temeiul principiului contributivității și actualizate potrivit regulilor prevăzute de acest din urmă act normativ. ... 68. Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, act normativ ce a abrogat, prin art. 196 lit. f) , și dispozițiile art. 68, art. 68^1 alin. (2) și ale art. 68^2-68^4 din Legea nr. 567/2004. Pensiile acordate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești au fost stabilite, după această dată, pe principii contributive, după caz, actualizate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 263/2010. ... 69. Ulterior, apreciind că se impune acordarea din nou a pensiei de serviciu personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, legiuitorul a dispus în acest sens prin dispozițiile art. I și II din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, care a intrat în vigoare la 25 iulie 2015. ... 70. Prin art. I din Legea nr. 130/2015 s-a dispus completarea Legii nr. 567/2004, prin introducerea, după art. 68^4, a unui nou articol, art. 68^5, cu alineate de la (1) la (15) , prin care legiuitorul a precizat și criteriile de calcul al pensiilor de serviciu acordate acestei categorii de personal. ... 71. În acest sens sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 502/2018 potrivit cărora: „(...) Curtea constată că, odată cu acordarea din nou a beneficiului dreptului la pensie de serviciu, Legea nr. 130/2015 a stabilit totodată și condițiile în care acesta se acordă. Contrar celor susținute de autorul excepției, însă, aceste dispoziții nu reprezintă o repunere în fondul activ al legislației a dispozițiilor abrogate ale art. 68 din Legea nr. 567/2004, ci o reglementare nouă, de sine stătătoare, care își produce efectele de la intrarea sa în vigoare pentru viitor.“ (paragraful 22). ... 72. Art. 68^5 alin. (10) , nou-introdus în cuprinsul Legii nr. 567/2004, prevede următoarele: „Pensiile de serviciu și pensiile de urmaș prevăzute de prezenta lege se actualizează, din oficiu, în fiecare an, odată cu modificările valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflației utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.“ ... 73. În considerarea conținutului normativ al textului, rezultă că norma de drept instituie regula actualizării pensiilor de serviciu stabilite potrivit Legii nr. 567/2004, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 130/2015. ... 74. Cât privește cuantumul net al pensiei actualizate, rezultă că legiuitorul nu a reglementat prin norma de drept o limită valorică maximă ce nu poate fi depășită, ci doar o limită valorică minimă, sub care pensia netă actualizată nu poate fi redusă, reprezentată de valoarea pensiei în plată. ... 75. Dispozițiile art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 au fost modificate, ulterior, prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2017, după cum se va arăta în cele ce succedă, și, mai apoi, abrogate prin art. 276 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 11/2024. ... 76. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, legiuitorul delegat a adoptat două categorii de măsuri privind pensiile de serviciu stabilite pe baza mai multor acte normative, printre care și Legea nr. 567/2004, după cum urmează: a stabilit un alt indicator, unic, pentru actualizarea acestora (art. I-VIII) și, distinct, a stabilit o limită valorică maximă privind cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu 15 septembrie 2017 (art. VIII-X). ... 77. Rațiunea adoptării acestor măsuri este indicată în preambulul ordonanței de urgență, anume în scopul atenuării discrepanțelor existente între diferite categorii de pensionari, determinate de cuantumul pensiilor de serviciu care este mai mare față de pensia medie din sistemul public de pensii, în considerarea faptului că se actualizează anual în raport cu majorarea salariilor personalului aflat în activitate, aspect de natură să producă „efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate“, în condițiile în care Legea-cadru nr. 153/2017 prevede creșteri anuale semnificative ale salariilor. ... 78. Prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, legiuitorul delegat a modificat dispozițiile art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, după cum urmează: „Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.“ ... 79. Statuând în sensul celor de mai sus, legiuitorul delegat a reconfirmat regula actualizării pensiilor de serviciu acordate personalului auxiliar al instanțelor judecătorești conform art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, stabilind un nou indicator în acest scop, anume rata medie anuală a inflației. ... 80. Prin modificarea adusă prin ordonanța de urgență dispozițiilor art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, legiuitorul delegat nu a instituit o limită valorică maximă privind cuantumul net al pensiei de serviciu rezultate în urma actualizării cu noul indicator, ci a menținut limita valorică minimă prevăzută de textul de lege în forma avută anterior modificării. ... 81. Prin art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, normă juridică proprie acesteia, legiuitorul delegat a prevăzut următoarele: „(1) Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor (...) Legii nr. 567/2004 (...) nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, respectiv al indemnizației pentru limită de vârstă.“ (s.n.) ... 82. La alin. (2) și (3) au fost definiți parametrii necesar a fi calculați pentru stabilirea limitei valorice maxime prevăzute la alin. (1) , anume, pensia de serviciu netă, ca reprezentând pensia de serviciu în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, și venitul net, ca reprezentând venitul brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu din care s-au dedus contribuțiile sociale obligatorii și impozitul pe venit. ... 83. Potrivit art. X din ordonanța de urgență, prevederile art. IX alin. (1) au intrat în vigoare la 15 septembrie 2017, iar, conform art. VIII, cererile de pensionare înregistrate și nesoluționate până la data de 15 septembrie 2017 „se soluționează conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii și asigurări sociale“ (s.n.). ... 84. În considerarea conținutului normativ al textului, rezultă că, prin dispozițiile legale menționate, legiuitorul nu a instituit o modalitate diferită de stabilire a pensiei de serviciu a personalului auxiliar al instanțelor judecătorești, alta decât cea prevăzută de Legea nr. 567/2004, așa că, și după intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017, aceste pensii s-au stabilit pe baza algoritmului bazat pe vârstă și vechime prevăzut la art. 68^5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 130/2015. ... 85. Prin norma prevăzută la art. IX alin. (1) din ordonanța de urgență, legiuitorul delegat a derogat de la regula plății integrale a cuantumului net al acestor pensii de serviciu, statuând că pensiile nete stabilite în baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu data intrării în vigoare a normei, 15 septembrie 2017, se vor acorda într-un cuantum net redus la limita valorică maximă, reprezentată de media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu. ... 86. Instituind o derogare de la regula generală privind plata integrală a cuantumului net al pensiilor de serviciu, norma de drept prevăzută de art. IX alin. (1) din ordonanța de urgență este o normă specială care se aplică doar în cazul expres și limitativ prevăzut de către legiuitor, anume în cazul stabilirii pensiilor de serviciu solicitate prin cererile de pensionare înregistrate începând cu 15 septembrie 2017. ... 87. Calificarea ca normă specială a art. IX se impune în evaluarea atât a conținutului normativ al dispoziției alin. (1) al normei, prin care se instituie limita valorică maximă ce nu poate fi depășită de cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu 15 septembrie 2017, cât și a dispozițiilor alin. (2) și (3) ale normei, care definesc parametrii pe baza cărora se determină limita valorică prevăzută la alin. (1) , parametri ce se calculează la momentul deschiderii dreptului la pensie al titularilor acestor cereri. ... 88. Cât privește actualizarea, se constată că legiuitorul delegat nu a derogat în privința acestor pensii de serviciu de la regula generală de actualizare prevăzută de art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, prin instituirea unei limite valorice maxime privind cuantumul net al pensiei rezultate în urma actualizării. ... 89. Opțiunea legiuitorului delegat privind aplicarea regulii generale în materie de actualizare se regăsește la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, prin care s-a modificat doar indicatorul prevăzut la art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, menținându-se limita valorică minimă sub care pensia netă actualizată nu poate fi redusă. ... 90. Prin urmare, stabilite fiind în baza Legii nr. 567/2004, concluzia logică care se impune este că pensiile de serviciu stabilite în baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu 15 septembrie 2017, asemenea acelora stabilite în baza cererilor înregistrate anterior acestei date, se actualizează în condițiile și limitele prevăzute de art. 68^5 alin. (10) din lege, modificat prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017. ... 91. În aceste sens sunt și considerentele Deciziei nr. 544/2020, prin care, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII și art. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, Curtea Constituțională a reținut că, în privința actualizării pensiilor de serviciu, sunt valabile dezlegările din jurisprudența sa anterioară prin care a statuat că, „întrucât se realizează periodic, indexarea pensiei se supune prevederilor în vigoare la momentul indexării, potrivit principiului tempus regit actum, astfel că nu se poate vorbi de un drept câștigat în temeiul unor reglementări anterioare, care nu mai sunt în vigoare“ (paragraful 26). ... 92. Actualizarea cu rata medie anuală a inflației a sumelor de bani stabilite, potrivit legii, cu titlu de pensie publică sau de serviciu, datorate de stat pensionarului pe toată durata vieții sale, urmărește, de altminteri, conservarea, la data efectuării plății, a valorii reale a obligației bănești ce incumbă statului (prin menținerea la aceeași putere de cumpărare) și contracararea, astfel, a consecințelor negative ale procesului inflaționist ce conduce la deprecierea monedei naționale. ... 93. Rezultă că scopul urmărit prin actualizarea cu indicatorul menționat a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar al instanțelor judecătorești, potrivit art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, corespunde scopului urmărit prin adoptarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017, atenuarea discrepanțelor existente între diferite categorii de pensionari generate de actualizarea pensiilor de serviciu cu majorarea salariului personalului aflat în activitate, fapt ce poate explica absența unei derogări de la regula generală de actualizare în privința pensiilor stabilite în baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu 15 septembrie 2017. ... 94. Interpretarea potrivit căreia pensiile de serviciu stabilite în baza cererilor de pensionare mai sus arătate se impun a fi plătite, și în urma actualizării, în cuantumul net calculat la momentul stabilirii lor, argumentată prin omisiunea legiuitorului de a reglementa, prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017, o derogare și de la regula actualizării pensiilor de serviciu prevăzute de art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, prin stabilirea unui algoritm de actualizare a limitei valorice indicate la alin. (1) și a parametrilor indicați la alin. (2) și (3) prevăzuți de norma specială de la art. IX, nu ține seama nici de situația reglementată expres prin norma specială și nici de situația neprevăzută de lege (limitarea cuantumului net maxim al pensiei actualizate) pentru care se urmărește aplicarea, prin analogie, a normei speciale, fapt interzis prin art. 10 din Codul civil. ... 95. Prin urmare, interpretarea și argumentele expuse nu pot fi primite, pe de o parte, pentru că legiuitorul nu a pus în legătură pe criterii de proporționalitate prevederile art. II, prin care a modificat art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, cu cele ale art. IX alin. (1) , normă proprie Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017, de strictă interpretare și aplicare, și, pe de altă parte, pentru că au ca rezultat înlăturarea de la aplicare, în integralitate, a prevederilor art. 68^5 alin. (10) , așa cum au fost modificate prin art. II din ordonanța de urgență, în privința pensiilor de serviciu stabilite în baza cererilor de pensionare înregistrate începând cu 15 septembrie 2017, ceea ce, potrivit art. 9 alin. (3) din Codul civil, nu este permis instanței de judecată, care are a interpreta legea în scopul aplicării ei în cazul dedus judecății. ... 96. Interpretarea teleologică, sistematică și logică a normelor de drept examinate în precedent impune, dimpotrivă, concluzia potrivit căreia, în absența unei derogări de la regula generală de actualizare, pensiile de serviciu stabilite în baza cererilor de pensionare formulate începând cu 15 septembrie 2017 se actualizează în anii 2019-2020 cu rata medie anuală a inflației, potrivit art. 68^5 alin. (10) din lege, fără vreo limită valorică maximă cât privește cuantumul net al pensiei rezultate în urma actualizării. ... 97. Concluzia enunțată se impune și în considerarea conduitei legiuitorului care a derogat, expres, începând cu anul 2021, de la regula actualizării pensiilor de serviciu stabilite potrivit Legii nr. 567/2004, după cum urmează a se arăta. ... 98. Potrivit art. VIII alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1332 din 31 decembrie 2020, legiuitorul delegat a statuat, prin derogare de la art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, că „în anul 2021 pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației“. ... 99. În același sens sunt și prevederile art. XI alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. XVIII alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. XLI alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, prin care legiuitorul a statuat, tot prin derogare de la dispozițiile art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, că pensiile de serviciu stabilite potrivit acestei legi nu se actualizează nici în anii 2022-2024. ... 100. Rezultă, astfel, că obligația de actualizare a pensiilor de serviciu acordate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, indiferent de temeiurile stabilirii acestora, a subzistat în sarcina statului în perioada 2019-2020, în condițiile și limitele prevăzute de art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004. ... ...
Sursa oficială ↗