Decizia CCR nr. 458/2018Punctul 5
Punctul 5
5. Ca atare, prevederile criticate nu au un reper sigur al datei de la care începe să curgă termenul de 30 de zile, în condițiile în care noul cod de procedură civilă stipulează clar că cererea de revizuire se motivează prin însăși cererea de revizuire înlăuntrul termenului. Or, în situația de față, ultima hotărâre a fost pronunțată la o anumită dată, dar a fost comunicată cu mult peste termenul de 30 de zile în care se putea formula o cerere de revizuire, întemeiată pe aspecte care încalcă autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri. Astfel, nu se poate bănui care au fost motivarea sau considerentele pentru care instanța care a pronunțat ultima hotărâre în apel a respins acțiunea/apelul și a considerat că hotărârea adunării generale a acționarilor, care a constituit motivul litigiului, produce efecte juridice, contrar unei alte hotărâri definitive a Curții de Apel București, prin care se arăta că aceasta nu produce niciun fel de efecte juridice și nu exprimă voința părților, context în care apreciază că termenul curge de la data comunicării hotărârii, când partea interesată poate să ia act de considerentele hotărârii respective pentru a putea formula cererea de revizuire. ...
Sursa oficială ↗