Decizia CCR nr. 464/2018Punctul 28
Punctul 28
28. Referitor la acest aspect, Curtea reține, că în jurisprudența sa, a statuat că intră în competența legiuitorului realizarea politicii penale a statului. În virtutea acestei competențe derivate din art. 61 alin. (1) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, legiuitorul trebuie să se supună exigențelor și principiilor Legii fundamentale. Legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor anterior menționate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, sau Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015). Or, în cauză nu se ridică aspecte de ordin constituțional, ci de cenzurarea opțiunii legislative în realizarea politicii penale a statului, ipoteză în care nu se poate angaja competența Curții Constituționale. Astfel, din critica autorului se observă că acesta solicită Curții ca prin decizia ce o va pronunța să se stabilească faptul că sintagma „în legătură cu“ trebuie interpretată ca având sensul de „în scopul“ sau „pentru ca să“, cu alte cuvinte să se revină la vechea modalitate de reglementare a infracțiunii de dare de mită, fără a se arăta însă în ce mod noua reglementare contravine Legii fundamentale. ...
Sursa oficială ↗