Decizia CCR nr. 459/2018Punctul 19

19. În ipoteza în care s-ar aprecia că instanțele judecătorești pot aplica în mod direct considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, în sensul de a considera că o anumită faptă de abuz în serviciu, prin vătămarea redusă pe care a cauzat-o valorii sociale, nu justifică tragerea la răspundere penală a subiectului activ, ci eventual o altă formă de răspundere juridică subsidiară, dând eficiență instituției achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală - fapta nu este prevăzută de legea penală -, nu s-ar asigura o interpretare unitară și previzibilă a legii penale, din pricina marjei de apreciere deosebit de ridicate de care ar dispune instanțele. Tocmai din această perspectivă, modalitatea în care legiuitorul a stabilit urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu - o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane - contravine dispozițiilor și principiilor din Constituție. ...