Decizia CCR nr. 454/2018Punctul 45
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 04.07.2018
- Dosarul
- 879A/2018
45. În momentul de față, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca regulă, atunci când admite recursul formulat, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente [cu excepția (a) situațiilor în care hotărârea a fost casată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 sau 7, respectiv depășirea atribuțiilor puterii judecătorești sau încălcarea autorității de lucru judecat, caz în care hotărârea se casează, iar cererea se respinge ca inadmisibilă și (b) a contenciosului administrativ]. În schimb, ca regulă, celelalte instanțe judecătorești competente să soluționeze recursul, respectiv tribunalele sau curțile de apel, admit recursul, casează hotărârea și rețin cauza spre rejudecare (cu excepția situațiilor în care instanța a cărei hotărâre este atacată cu recurs a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, caz în care trimiterea se poate dispune o singură dată în cursul procesului). ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.