Decizia CCR nr. 457/2018Punctul 5
Punctul 5
5. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, autorii arată că dispozițiile art. I pct. 11 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 125 alin. (2) , art. 133 alin. (1) , art. 134 alin. (2) și (4) din Constituție, întrucât stabilește că atât propunerile privind judecătorii care fac parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și propunerile privind numirea, promovarea, transferul, suspendarea și încetarea din funcție a magistraților-asistenți se înaintează Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, și nu plenului acestuia. De asemenea, art. I pct. 21 din legea criticată modifică alin. (1) al art. 41 din Legea nr. 304/2004 în sensul că transferă competența de înființare a secțiilor curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora de la plenul Consiliului Superior al Magistraturii la Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Această măsură este una de ordin organizatoric, care vizează buna funcționare a justiției și garantarea independenței sistemului judiciar, referindu-se la componenta instituțională a independenței justiției, în sensul existenței unor condiții de muncă adecvate și a unui număr suficient de magistrați ai instanței respective pentru a evita un volum de muncă excesiv, însă este contrară art. 134 alin. (2) și (4) cu privire la rolul constituțional al secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii și la faptul că numai Consiliul Superior al Magistraturii, în ansamblul său, poate îndeplini și alte atribuții prevăzute de lege. Art. I pct. 25 și pct. 26 din legea criticată instituie și posibilitatea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de a convoca adunările generale ale instanței, respectiv de a solicita puncte de vedere adunărilor generale ale judecătorilor. Conform argumentelor expuse în prealabil, instituirea altor atribuții Secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii față de cele strict prevăzute de art. 134 alin. (2) din Constituție este de natură să încalce rolul Consiliului prevăzut de art. 133 alin. (1) și atribuțiile acestuia, în componenta sa plenară. ...
Sursa oficială ↗