Decizia CCR nr. 448/2018Punctul 7
Punctul 7
7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Se arată că, din analiza încheierii de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, rezultă că autoarea excepției a fost trimisă în judecată, în data de 12 ianuarie 2017, moment la care se afla sub control judiciar, măsură preventivă care, anterior, fusese prelungită de procuror pentru 60 de zile, adică până la data de 15 februarie 2017. Având în vedere această stare de fapt, se susține că argumentele formulate în susținerea excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu cauza. Totodată, se arată că autoarea excepției solicită, de fapt, modificarea prevederilor legale supuse controlului de constituționalitate, în sensul în care solicită ca termenul procedural de 3 zile, prevăzut în cuprinsul textului criticat, să devină unul substanțial. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional se pronunță numai referitor la constituționalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată. Pentru motivele anterior arătate, se susține că prezenta excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗