Decizia CCR nr. 435/2018Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.06.2018 · dosar 137/83/2016
Punctul 21
21. Cât privește critica raportată la prevederile art. 132 alin. (1) din Constituție referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, Curtea a constatat că acestea trebuie interpretate prin coroborare cu cele ale art. 131 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Parchetele [...] conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii“. Prin urmare, Constituția a lăsat legiuitorului deplina libertate de a alege modalitatea de reglementare cu privire la acest aspect, în acord cu exigențele art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, sintagma constituțională „în condițiile legii“ este reflectată nu numai în normele procesuale de referință, ci și în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014), potrivit cărora „Poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală“. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014), „Ministrul afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnează polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare“. În plus, potrivit prevederilor art. 299-304 din Codul de procedură penală, activitatea organelor de cercetare penală se desfășoară, în mod nemijlocit, sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire toate dispozițiile acestuia. De asemenea, Curtea a constatat că textele art. 305 și 311 din Codul de procedură penală reglementează cu privire la două instituții procesuale diferite, respectiv situația prevăzută de art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, care vizează o continuare in personam a urmăririi penale începute - anterior și obligatoriu -, și, respectiv, situația prevăzută de art. 311 din Codul de procedură penală care vizează o extindere a urmăririi penale. De această dată, legiuitorul nu a făcut distincție între extinderea in rem și cea in personam, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 311 alin. (1) din Codul de procedură penală, un astfel de instrument procesual este la îndemâna organului de urmărire penală - fie procuror, fie organ de cercetare penală. Această voință a legiuitorului se desprinde din prevederile art. 311 alin. (2) din Codul de procedură penală care, la momentul invocării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins: „Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă [...]“. Așa fiind, Curtea a constatat că actuala reglementare este superioară celei anterioare, deoarece posibilitatea recunoscută organului de cercetare penală de a proceda la extinderea urmăririi penale ori la schimbarea încadrării juridice a faptei este firească, având în vedere că același organ judiciar poate dispune declanșarea urmăririi penale față de anumite fapte determinate, sub o încadrare juridică pe care o stabilește personal, chiar dacă activitatea sa se desfășoară sub supravegherea procurorului. Activitatea de supraveghere a urmăririi penale de către procuror a determinat, pe de altă parte, instituirea de către legiuitor, în sarcina organului de cercetare penală, a obligației de a-l informa pe procuror, despre extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice. Prin urmare, organul de cercetare penală poate dispune cu privire la extinderea urmăririi penale, fie in rem, fie in personam, cu obligația informării procurorului (paragrafele 33-35). ...
Sursa oficială ↗