Decizia CCR nr. 451/2018Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.06.2018 · dosar 795A/2018
Punctul 10
10. Prin urmare, se arată că definirea infracțiunilor reglementate în art. 32 alin. (1) și alin. (3) , precum și în art. 33 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, ca fapte care afectează „ansamblul relațiilor sociale“, „factorii materiali“, „relațiile internaționale ale statelor“, „securitatea națională sau internațională“, nu permite stabilirea sferei de aplicare a normelor de incriminare și încalcă standardele de claritate, precizie și previzibilitate, consacrate în jurisprudența Curții Constituționale, în materia normei de incriminare. Spre exemplu, definirea infracțiunii reglementate în art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, ca faptă de distrugere care „afectează factorii materiali“ sau ca faptă de lipsire de libertate care „afectează ansamblul relațiilor sociale“, nu permite identificarea ariei de incidență a normei de incriminare. În plus, în cuprinsul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, unele dintre faptele enumerate la lit. a) -q) includ cerința ca fapta să fie „de natură“ a compromite sau „de natură“ a periclita, cerință care nu se conciliază cu condiția ca fapta să afecteze în mod efectiv „ansamblul relațiilor sociale“, „factorii materiali“, „relațiile internaționale ale statelor“, „securitatea națională sau internațională“. ...
Sursa oficială ↗