Decizia CCR nr. 451/2018Punctul 46
Punctul 46
46. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de față, Curtea reține că norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituționalitate celei de referință, consacrate de art. 148 alin. (4) din Constituție, o reprezintă art. 3 alin. (1) din Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului. Norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituționalitate celei de referință trebuie supusă examenului dublei condiționalități: pe de o parte, reglementarea să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare a Constituției de către dispozițiile din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, criticate. ...
Sursa oficială ↗