Decizia CCR nr. 451/2018Punctul 48
Punctul 48
48. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, și anume aceea ca norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituționalitate să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției - unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate, Curtea constată că această condiție nu este întrunită. Astfel, aspectele legate de reglementarea de către statele membre, în dreptul intern, a infracțiunilor de terorism (cum sunt, spre exemplu, obiectul juridic special, latura obiectivă cu elementul material și urmarea imediată, respectiv latura subiectivă cu scopul special sau mobilul, ca elemente constitutive ale infracțiunii de terorism) nu au în sine o relevanță constituțională, nefiind circumscrise principiilor și normelor fundamentale constituționale, cum ar fi, spre exemplu, cele care consacră drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale sau cele privind autoritățile publice, reglementate de textele constituționale. ...
Sursa oficială ↗