Decizia CCR nr. 425/2018Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.06.2018 · dosar 3.312/121/2016
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că restrângerea dreptului la muncă în ceea ce îi privește pe grefieri este o măsură neconstituțională și excesivă. Faptul că un grefier ar cumula două locuri de muncă sau ar exercita în afara programului instanței și alte activități profesionale legale, aducătoare de venit, nu ar constitui un atac la securitatea națională, la ordinea și morala publică și nici nu ar aduce vreun prejudiciu de imagine justiției în ansamblu sau instituției în care își desfășoară activitatea. Într-o societate democratică, dreptul la muncă este garantat. Fiecare persoană are dreptul să muncească „pentru a-și produce în mod cinstit cele necesare traiului“. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, funcția de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. În capitolul VI din Constituție, referitor la autoritatea judecătorească, nu există nicio mențiune privind incompatibilitatea grefierilor, prin urmare intenția legiuitorului a fost doar ca judecătorii să fie incompatibili cu alte funcții, iar nu grefierii. De asemenea, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice și în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului. Din această perspectivă, limitarea dreptului la muncă al grefierilor este discriminatorie în comparație cu funcționarii publici. Dreptul la muncă este unul dintre drepturile enumerate în art. 1 alin. (2) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, a cărui exercitare este garantată de către stat, în condițiile de egalitate între cetățeni. Din această perspectivă, restrângerea dreptului la muncă pentru grefieri este o discriminare pe bază de „categorie socială“, în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/2000, față de celelalte funcții publice, care nu au astfel de interdicții. ...
Sursa oficială ↗