Decizia CCR nr. 402/2018Punctul 22

22. Curtea constată că, în sensul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2013, au fost adoptate și alte acte normative, prin care s-a stabilit o „amnistie fiscală“ sau s-au anulat diferențele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului ca urmare a depășirii plafonului și neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru anumite perioade, spre exemplu Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale etc., legi care au fost supuse controlului de constituționalitate, iar instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate, sens în care sunt, spre exemplu, și Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015, precitată, Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 17, reținându-se că este incidentă regula exceptio est strictissimae interpretationis, potrivit căreia atunci când o normă juridică instituie o excepție de la regulă, aceasta nu poate fi extinsă și la alte situații pe care norma juridică nu le prevede, așa încât amnistia fiscală instituită prin prevederile unor acte normative și condițiile prevăzute de acestea pentru beneficiul scutirilor nu poate fi extins, neputând fi convertit într-un drept fundamental. ...