Decizia ÎCCJ nr. 226/2025 (HP)Punctul VIII
Punctul VIII
VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii
54. Prin Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată, reținându-se că:
51. În cazul analizat, titularul sesizării solicită clarificarea noțiunii de «timp de muncă suplimentară» prin prisma dreptului intern și a dreptului Uniunii Europene, precum și a statuărilor în materie ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și aplicarea acestei noțiuni în cauza dedusă judecății, în raport cu contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, pentru perioada în care salariatul se află consemnat la locul de muncă la dispoziția angajatorului în afara duratei normale a timpului de muncă, având de soluționat un litigiu privind drepturile bănești pretinse de salariat pentru această perioadă. (...) ...
57. Întrucât directiva a fost transpusă în dreptul intern, instanțele naționale au obligația de interpretare a legii naționale ce transpune directiva (în cauză, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare), prin prisma textului și a finalității acelui act. (...) ...
65. Odată ce jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este lămuritoare cu privire la problema de drept dedusă judecății, rezultă că nu există dificultăți de interpretare și aplicare pentru situația de fapt pe care instanța națională a fost chemată să o soluționeze, acesteia revenindu-i obligația de a verifica incidența dezlegărilor date de instanța europeană, în ceea ce privește calificarea acestei perioade ca «timp de lucru» și remunerația lucrătorului aflat într-o atare situație. ...
66. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al instanței de sesizare să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, dispozițiile legale incidente în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene. ... ...
55. Prin Decizia nr. 17 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 5 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată, cu privire la: „(...) (3) dacă în interpretarea dispozițiilor art. 137 alin. (3) din Codul muncii, sporul pentru neacordarea repausului în zilele de sâmbătă și duminică se acordă doar pentru munca efectiv prestată în zilele de sâmbătă și duminică sau se acordă și pentru zilele de sâmbătă sau duminică în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate; (...)“ ... ...
Sursa oficială ↗