Decizia ÎCCJ nr. 226/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 58. Analiza condițiilor de admisibilitate a sesizării are ca premisă faptul că aceasta se fundamentează pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... 59. Sfera de aplicare a acestui act normativ este circumscrisă prin dispozițiile art. 1, de unde rezultă că ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze. ... 60. Potrivit art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 61. Așadar, din punctul de vedere al admisibilității, vor fi examinate atât condițiile speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și cele care decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă prin efectul normei de trimitere prevăzute la art. 4 din ordonanța de urgență. ... 62. Ca atare, admisibilitatea sesizării presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; ... (ii) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ... (iii) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; ... (iv) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; ... (v) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și, de asemenea, chestiunea de drept în discuție să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluționare. ... ... 63. Analiza acestor condiții de admisibilitate relevă îndeplinirea lor doar parțială, respectiv, cu privire la obiectul cauzei în care a fost formulată solicitarea de pronunțare a hotărârii prealabile și la stadiul procedurii, întrucât instanța de trimitere este învestită cu cererea de acordare a unor indemnizații de periculozitate, de hrană și a unor sporuri pentru muncă suplimentară pretinse de către reclamanți, în calitate de angajați ai serviciului public județean de salvamont, salarizați conform art. 33 din Legea-cadru nr. 153/2017. ... 64. În privința condiției referitoare la existența unor veritabile chestiuni de drept, se constată însă că titularul sesizării nu arată în ce ar consta acestea, raportat la cele trei întrebări adresate, lipsind verificarea și constatarea motivate pe care trebuia să le realizeze în acest sens, prealabil învestirii instanței supreme, pentru a se conforma astfel dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și, respectiv, jurisprudenței dezvoltate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, pe aspectul acestei cerințe de admisibilitate a hotărârii prealabile. ... 65. Instanța de trimitere se limitează la a arăta, în justificarea admisibilității demersului, că, „raportat la obiectul cauzei, litigiul se încadrează în categoria celor vizate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024“ și că „soluționarea pe fond depinde de chestiunea de drept semnalată întrucât reclamanții solicită acordarea unor drepturi de natură salarială, apreciind că sunt îndreptățiți să beneficieze de acestea“, fără a indica însă vreo dificultate de interpretare în legătură cu normele incidente raportului juridic dedus judecății, fără a arăta în ce ar consta neclaritatea, imprecizia, insuficiența textelor pe care este chemată să le interpreteze și să le aplice în virtutea funcției sale jurisdicționale, ca instanță învestită cu soluționarea unui litigiu care se înscrie în sfera competenței sale. ... 66. Or, chiar dacă evaluarea în concret a chestiunii de drept, ca fiind una calificată, susceptibilă de controverse jurisprudențiale, aparține Completului învestit cu dezlegarea unor chestiuni de drept, obligația circumstanțierii acesteia, cu referire punctuală la dificultățile de interpretare, date de ambivalența, imprecizia sau caracterul precar al normelor, incumbă instanței de trimitere, cea care trebuie să justifice declanșarea mecanismului de unificare a priori. ... 67. Aceasta întrucât instanța supremă, rămânând în limitele competenței sale constituționale, trebuie să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești [art. 126 alin. (3) Constituție], fără să se poată substitui însă atributului jurisdicțional al judecătorului fondului, cel care trebuie să stabilească faptele și să realizeze aplicarea adecvată a legii asupra raportului juridic căruia este chemat să îi dea rezolvare. ... 68. Este motivul pentru care, în jurisprudența instanței supreme, s-a statuat în mod constant că din încheierea de sesizare trebuie să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita și a obstacolelor care au împiedicat completul de judecată ca, în îndeplinirea obligației ce îi revine, de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, să decidă asupra interpretării corecte. ... 69. Rolul completului de judecată care inițiază sesizarea este acela de a arăta, în mod sigur și categoric, norma a cărei interpretare o solicită, caracterul său determinant în soluționarea pe fond a cauzei, dar și de a evidenția argumentele care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, inclusiv dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare prealabilă. ... 70. Sesizarea de față nu îndeplinește exigențele procedurale menționate anterior în legătură cu niciuna din întrebările formulate. ... 71. Astfel, în ce privește modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 77/2003, instanța de trimitere întreabă dacă indemnizația de periculozitate și respectiv indemnizația de hrană „se datorează indiferent de faptul că salvatorul montan a participat la acțiunile descrise de text, dacă valoarea acestor drepturi a fost stabilită prin hotărâre a consiliului județean“. ... 72. Or, nicio imprecizie a normei, susceptibilă de a da naștere unor interpretări diferite, nu este relevată, în contextul în care, cu referire la indemnizația de periculozitate, textul arată în mod clar că aceasta este datorată fiecărui membru al formației Salvamont „pe perioada activității de patrulare, precum și de salvare în munți constând în căutarea, acordarea primului ajutor medical și transportul accidentatului“ [art. 19 alin. (1) ], fiind fără relevanță așadar, din punctul de vedere al îndreptățirii la acordarea sumei, împrejurarea că este indicat actul administrativ (hotărârea consiliului județean sau local) prin care se stabilește respectiva indemnizație, în absența desfășurării acțiunilor propriu-zise. ... 73. De asemenea, în ce privește indemnizația de hrană, norma art. 19 alin. (2) indică, în aceeași modalitate, neechivocă, faptul că aceasta se datorează „pe perioada participării la activitățile prevăzute la alin. (1) , precum și la formele de pregătire profesională a salvatorilor montani“, descriind așadar, în mod explicit, acțiunile care îndreptățesc la acordarea respectivelor sume, fără legătură, din punctul de vedere al vocației obținerii lor, cu actul administrativ în care ar fi prevăzute sumele. ... 74. Prin cea de-a doua întrebare, instanța de trimitere solicită lămuriri în legătură cu sporul aferent repausului săptămânal și anume, dacă dispozițiile art. 137 alin. (3) din Codul muncii raportate la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate în sensul că „angajații care beneficiază de timpul aferent repausului săptămânal în alte două zile consecutive decât sâmbăta și duminica ar beneficia de sporul de 100% raportat la salariul de bază pentru activitatea efectiv desfășurată în zilele de sâmbătă și duminică, indiferent de faptul că au fost efectuate ore suplimentare“. ... 75. Se constată că, formulând întrebarea în acești termeni, instanța de trimitere nu lămurește, în prealabil, elementele raportului juridic al părților, pentru a putea apoi decela norma de drept incidentă, în ce măsură este vorba despre spor pentru muncă suplimentară (muncă prestată în zile de repaus săptămânal) și care sunt, în concret, condițiile acordării acestuia, în funcție de convenția părților. ... 76. Astfel, potrivit obiectului învestirii instanței, reclamanții au pretins că li s-ar datora spor pentru muncă suplimentară, începând cu data de 9 ianuarie 2021, „conform programului de muncă inegală dispus de conducătorul unității angajatoare“, fără a fi rezultatul unei negocieri între salariat și angajator, în contextul în care aceștia au lucrat în zilele de sâmbătă și duminică și au avut repaus săptămânal în zilele de luni și marți. ... 77. La rândul lui, pârâtul a arătat că specificul activității de salvare montană presupune prezența salvamontistului în arealul arondat cu preponderență în perioada afluxului de persoane (turiști), ceea ce se întâmplă îndeosebi la sfârșit de săptămână, fiind motivul pentru care, în îndeplinirea serviciului public „de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți“, prin dispoziția șefului Serviciului Public Județean Salvamont M (necontestată de către reclamanți) s-a stabilit că zilele de repaus săptămânal sunt cele de luni și marți (iar nu de sâmbătă și duminică). ... 78. S-a susținut, de asemenea, că părțile nu au prevăzut în contractul colectiv de muncă sau în cel individual acordarea unui spor pentru această situație. ... 79. Pe de altă parte, reclamanții au pretins că programul de lucru ar fi unul ilegal, fiind motivul pentru care au și solicitat, printr-unul din capetele de cerere, „să se constate nelegalitatea acestuia“, iar repausul săptămânal să fie stabilit alternativ și egal, atât în zilele de sâmbătă și duminică, cât și în alte două zile consecutive ale săptămânii. ... 80. În fața acestei dispute judiciare, instanța de trimitere avea a lămuri, prioritar, conținutul drepturilor și obligațiilor asumate de părți, în funcție de care apoi să determine norma incidentă și să aprecieze dacă aceasta prezintă neclarități în interpretarea ei, astfel încât să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile. ... 81. Aceasta, în contextul în care, conform art. 137 alin. (1) din Codul muncii, „Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica“, iar potrivit alin. (2) , „În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern“. ... 82. În speță s-a invocat existența unei asemenea situații, a incidenței interesului public, care a determinat stabilirea repausului săptămânal în alte zile decât cele care constituie regula (sâmbăta și duminica), conform dispoziției emise de șeful serviciului public județean de salvamont, în baza regulamentului de ordine interioară, ceea ce ar fi atras aplicabilitatea art. 137 alin. (3) din Codul muncii, potrivit căruia salariații „vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă“. ... 83. S-a invocat, totodată, împrejurarea că părțile nu ar fi stabilit prin contract colectiv sau individual de muncă un asemenea spor la salariu, așa încât pretenția nu ar fi justificată, lipsindu-i temeiul legal sau convențional. ... 84. Or, fără să lămurească toate aceste elemente ale raportului juridic al părților, în funcție de care să stabilească norma incidentă, instanța de trimitere declanșează procedura hotărârii prealabile, neindicând în ce constă în concret chestiunea de drept, limitându-se la a întreba, în mod inadecvat față de elementele sesizării, așa cum le-a prezentat, „dacă sporul pentru repaus săptămânal poate fi acordat indiferent de faptul că au fost efectuate ore suplimentare“. ... 85. Cea de-a treia întrebare solicită lămuriri în legătură cu modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul dacă „angajatul poate beneficia de sporul de 75% sau de 100% din salariul de bază pentru perioada de timp în care realizează deplasarea de la domiciliu la locul de muncă“. ... 86. Nici în legătură cu această întrebare instanța nu indică în ce ar consta chestiunea de drept, arătându-se, în încheierea de sesizare, că se pune problema dacă „timpul afectat de către angajat deplasării la locul de muncă trebuie însumat cu timpul efectiv de muncă, astfel încât să se poată considera că angajatul desfășoară ore suplimentare“, subliniindu-se, totodată, că „instanța trebuie să analizeze și să lămurească înțelesul noțiunii de timp de muncă“. ... 87. Totodată, instanța de trimitere menționează că „intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili timpul normal de muncă, iar acesta se regăsește în cuprinsul contractului individual de muncă“. ... 88. Rezultă, pe de o parte, că instanța deține elementele raționamentului logico-juridic pe care trebuie să îl realizeze, în sensul că, pentru a stabili dacă se datorează spor pentru muncă suplimentară, trebuie mai întâi să determine conținutul noțiunii „timp de muncă“ și, pe de altă parte, că nu este relevată vreo dificultate în legătură cu analiza care trebuie să fie realizată în mod punctual, raportat la datele speței, atribut ce aparține instanței de trimitere. ... 89. Lipsa unei chestiuni de drept veritabile pe acest aspect reiese, odată în plus, din împrejurarea că instanța supremă a mai fost sesizată, în cadrul mecanismului de unificare prealabilă, cu solicitarea de a lămuri noțiunea de timp de muncă suplimentară, fiind pronunțate hotărâri^1 care oferă repere ale analizei ce trebuie efectuată în asemenea situații, inclusiv cu referire la Directiva 2003/88/CE, precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. ^1 Deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017 și nr. 17 din 5 martie 2018, precitate. ... ...