Decizia CCR nr. 410/2018Punctul 7
Punctul 7
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece impun obligația de a achita o taxă de timbru, calculată prin raportare la valoarea masei partajabile, nu numai la acțiunea formulată de coproprietari, ci și la acțiunea prin care creditorul unuia dintre soți solicită partajarea bunurilor comune ale pârâților, în măsura necesară pentru acoperirea creanței deja constatate printr-un titlu executoriu. Astfel, nu există nicio proporționalitate între asigurarea serviciului public al justiției și obligația de plată a unei taxe de timbru calculate prin raportare la valoarea masei partajabile, indiferent de obiectul cererii în legătură cu această masă. Substanța dreptului de liber acces la justiție este atinsă prin aceea că reclamantul creditor este obligat să avanseze o sumă considerabilă, care se adaugă celorlalte cheltuieli de judecată (precum onorariile experților și avocaților), în scopul de a obține numai atribuirea unor bunuri către soțul debitor și posibilitatea de a proceda ulterior (cu plata cheltuielilor de executare aferente) la executarea acestora. ...
Sursa oficială ↗