Decizia CCR nr. 417/2018Punctul 76

76. Critica de neconstituționalitate care vizează faptul că în ipoteza de la lit. a) condiția de admisibilitate se referă la încălcarea în mod cumulativ a dispozițiilor legale de drept material și procesual este inexactă; folosirea conjuncției „și“ nu are semnificația unui raport cumulativ/concomitent, ci are în vedere stabilirea sferei de incidență a normei, în sensul că aceasta vizează încălcările aduse dispozițiilor legale indiferent că acestea sunt de drept procesual sau substanțial. Astfel, condiția de admisibilitate este îndeplinită dacă încălcarea imputată vizează fie numai o normă de drept procesual, fie numai o normă de drept material, fie ambele tipologii de norme. Aceeași este explicația și pentru încălcarea gravă a „drepturilor libertăților și intereselor legitime ale persoanei“ cuprinsă tot în art. 96 alin. (3) lit. a) și b) . Exempli gratia - art. 21 alin. (1) din Constituție prevede că „(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime“, ceea ce nu înseamnă că numai dacă sunt întrunite cumulativ cele trei categorii de valori ce trebuie apărate se va putea promova o acțiune în justiție; din contră, formularea denotă sfera de cuprindere a dreptului. De aici rezultă și faptul că sfera încălcărilor se pliază pe sfera drepturilor/libertăților/ intereselor legitime pentru care se poate formula o acțiune în justiție, existând o echivalență între acestea. În consecință, Curtea nu poate reține nici critica de neconstituționalitate potrivit căreia eroarea judiciară ar fi trebuit să vizeze doar încălcările drepturilor/libertăților fundamentale, respectiv o sferă mai restrânsă de incidență a textului. Mai mult, Curtea constată că orice drept/libertate/interes legitim este, în realitate, o expresie a unui drept fundamental materializat la nivel subiectiv. ...