Decizia CCR nr. 417/2018Punctul 34

34. Se mai susține că, din perspectiva cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate, art. I pct. 151 [cu referire la art. 96 alin. (3) și (4) ] din lege nu întrunește exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel, referirile legiuitorului la „încălcarea gravă a dispozițiilor legale de drept material și procesual“ și la „încălcarea gravă a drepturilor, a libertăților și intereselor legitime“ reprezintă formulări cu caracter general și imprecis, care nu permit identificarea clară a ipotezelor în care există eroarea judiciară. Se arată că, în cuprinsul art. 96 alin. (3) lit. b) , se face referire la o hotărâre judecătorească definitivă „în mod evident contrară legii“ și la afectarea gravă a drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime, formulări care prezintă, de asemenea, un caracter general și imprecis, ce nu permit identificarea exactă a sferei noțiunii de eroare judiciară. Efectul utilizării unor astfel de formulări în definiția noțiunii de eroare judiciară este imposibilitatea delimitării sferei erorii judiciare și, în consecință, imposibilitatea aplicării dispozițiilor care o reglementează. În acest sens se menționează că un text căruia îi lipsesc claritatea, precizia, acuratețea și caracterul univoc va deveni lipsit de eficiență în procesul de aplicare a legii, existența sa normativă, deși incontestabilă, neputând, prin urmare, duce la nașterea unor noi raporturi juridice [Decizia Curții Constituționale nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragraful 150]. Se mai arată că noua formulă redacțională a art. 96 alin. (4) nu întrunește standardul de previzibilitate consacrat în jurisprudența Curții Constituționale, întrucât nu permite identificarea cadrului legal al erorii judiciare, referirea la „alte legi speciale“ neoferind un minim reper pentru identificarea acestuia. ...