Decizia CCR nr. 252/2018Punctul 67

67. Cu privire la dispozițiile art. I pct. 152 [cu referire la art. 96 alin. (3) și alin. (8) teza întâi] din lege, se arată că sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituție, având un conținut neclar și confuz. Aceste dispoziții legale, instituind în sarcina magistraților o răspundere materială, excedează și derogă de la art. 52 alin. (3) din Constituție, care asigură un echilibru perfect între necesitatea asigurării cadrului legal și instituțional al funcționării unei justiții independente și drepturile persoanei care a avut de suferit în urma săvârșirii unei erori judiciare. Se apreciază că sintagmele „încălcarea drepturilor fundamentale absolute“ și „drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei“, ce au fost raportate din perspectiva tehnicii legislative folosite la noțiunea de eroare judiciară, sunt de natură a crea confuzii cu privire la sfera examinării acestora în condițiile unei situații concrete, fiind, în același timp, lipsite de previzibilitate. De asemenea, sintagma „s-a soluționat o situație litigioasă contrar realității faptice sau juridice“ echivalează cu repunerea în discuție a chestiunilor de fapt sau de drept tranșate definitiv în procedura reparării pagubei. Se concluzionează, pe cale de consecință, în sensul că nu s-a respectat Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, care a precizat în mod expres și clar criteriile de definire a erorii judiciare. Cu alte cuvinte, prin formularea adoptată, legiuitorul a realizat o translație a considerentelor cuprinse în decizia Curții Constituționale, omițând să reglementeze condițiile dispuse de instanța constituțională, accentuând și mai mult neclaritatea legii, prin caracterul evaziv și imprevizibil al următoarelor formulări: „în mod vădit, incontestabil“, „s-a soluționat o situație litigioasă“, „neregularitate în modul de desfășurare a procedurilor judiciare“ sau „vătămare gravă“. ...