Decizia CCR nr. 417/2018Paragraful 6

În dezacord cu soluția pronunțată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituțională formulăm prezenta opinie separată, considerând că sesizările de neconstituționalitate - formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite și de un număr de 95 de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România, precum și de doi deputați independenți s-ar fi impus a fi admise, cu privire la criticile de neconstituționalitate care au vizat dispozițiile art. I pct. 151 [cu referire la art. 96 alin. (3) și (4) ] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, dispoziții care reglementează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, precum și acțiunea în regres a statului împotriva judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență și în care este definită eroarea judiciară, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare: 1. Parcursul legislativ al legii analizate Legea supusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză, respectiv Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a fost adoptată, pentru prima dată, de către Senat, în calitate de Cameră decizională la data de 19.12.2017. La data de 21.12.2017, respectiv 22.12.2017, Curtea Constituțională a fost sesizată cu două obiecții de neconstituționalitate, pe care le-a admis, în parte, prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 199 din 5 martie 2018. Ulterior reexaminării legii de către Parlament, Senatul în calitate de Cameră decizională a adoptat legea, pentru a doua oară, la data de 26.03.2018. La data de 29.03.2018, respectiv 30.03.2018, Curtea Constituțională a fost sesizată din nou, cu două obiecții de neconstituționalitate, pe care le-a admis, în parte, prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018. Ulterior reexaminării legii de către Parlament, Senatul în calitate de Cameră decizională a adoptat legea, pentru a treia oară, la data de 22.05.2018. La data de 24.05.2018, Curtea Constituțională a fost sesizată cu prezentele obiecții de neconstituționalitate. ... 2. Prin Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, supusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză, la art. I pct. 151 [cu referire la art. 96 alin. (1) -(4) din Legea nr. 303/2004] dispozițiile legale au fost modificate, după cum urmează: + Articolul I pct. 151. Articolul 96 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 96 (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. (2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcție, și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, conform definiției acestora de la art. 99^1. (3) Există eroare judiciară atunci când: a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; ... b) s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară. ... (4) Prin Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, precum și prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară. ... 3. Examinând deciziile pronunțate anterior de Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate ce a vizat Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv deciziile nr. 45 din 30 ianuarie 2018 și nr. 252 din 19 aprilie 2018, se poate constata că dispozițiile art. 96 din această lege au făcut obiectul controlului de constituționalitate și în cauzele în care s-au pronunțat deciziile mai sus menționate, instanța de contencios constituțional admițând, în ambele decizii, criticile de neconstituționalitate formulate sub acest aspect de autorii sesizărilor. ... 4. Astfel, referitor la dispozițiile art. 96 din lege, prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, în paragrafele 149-151, instanța de contencios constituțional a statuat următoarele: 149. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. I pct. 152 [cu referire la art. 96 alin. (3) , (4) , (7) , alin. (8) teza întâi și alin. (11) teza întâi] din lege, Curtea observă că definiția erorii judiciare prevăzute la art. 96 alin. (3) și (4) din lege valorifică două considerente cuprinse în paragrafele 216 și 217 ale Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018, însă, este de observat că, deși preiau literal considerentele respective, ele nu corespund unei opere de legiferare. Curtea nu poate să se substituie legiuitorului în sensul de a oferi expresia normativă exactă a erorii judiciare, în schimb îi poate stabili elementele structurale, astfel cum a procedat în decizia antereferită. Legiuitorului îi revine, în schimb, obligația de a stabili, din punct de vedere normativ, ipotezele pe care le consideră a fi erori judiciare. Astfel, Curtea stabilește criterii/exigențe/ valențe de natură constituțională în funcție de care legiuitorul trebuie să edicteze legile însă nu are ea însăși misiunea de a formula texte de lege, această competență revenind, în exclusivitate, legiuitorului. ... 150. Curtea constată că legiuitorul nu s-a preocupat să dea o valoare normativă corespunzătoare considerentelor din decizia Curții Constituționale (s.n. Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018), ci s-a mărginit să le preia tale quale în cuprinsul legii. Or, în realitate, legiuitorul trebuia să dea o expresie normativă elementelor/împrejurărilor/situațiilor care pot fi încadrate în noțiunea de eroare judiciară pentru a stabili criterii clare și univoce, până la urmă, instanțelor judecătorești chemate să aplice și să interpreteze legea. Mai mult, un text căruia îi lipsește claritatea, precizia, acuratețea și caracterul univoc va deveni lipsit de eficiență în procesul de aplicare a legii, existența sa normativă, deși incontestabilă, neputând, prin urmare, duce la nașterea unor noi raporturi juridice. ... 151. Curtea a subliniat că eroarea judiciară „aduce în discuție caracterul defectuos al funcționării serviciului justiției, astfel încât, în definirea ei, trebuie să se țină cont, pe lângă intensitatea abaterii anterior relevate, de două elemente, respectiv: dezlegarea unei situații litigioase contrar realității faptice/juridice, precum și neregularitatea manifestă în privința desfășurării procedurii, care nu a fost remediată în cursul acesteia, ambele legate de ideea de vătămare a drepturilor și libertăților fundamentale“ [paragraful 217 din Decizia ... nr. 45/30.01.2018]. Prin urmare, legiuitorului îi revine rolul de a defini eroarea judiciară de o manieră care să indice, în mod clar și indubitabil, ipotezele în care există eroarea judiciară. Astfel, dacă art. 538 și 539 din Codul de procedură penală indică aceste situații în mod clar și fără tăgadă, legiuitorul trebuie la rândul său să stabilească celelalte situații pe care le consideră că se subsumează erorii judiciare. O asemenea clarificare și individualizare legală ar da coerență instituției răspunderii magistratului. ... 5. Prin prisma efectului general obligatoriu al deciziilor Curții, deci și al Deciziei nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, instanța de contencios constituțional trebuia să verifice dacă legiuitorul, în procedura reexaminării Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a conformat celor constatate prin decizia mai sus menționată. ... 6. Analizând dispozițiile art. I pct. 151 [cu referire la art. 96 alin. (3) ] din legea supusă controlului de constituționalitate, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragrafele 149-151, constatăm că în conținutul textului de lege nu sunt identificate, în mod clar, ipotezele în care există eroarea judiciară, ci sunt indicate, în mod general, „actele procesuale“ dispuse cu încălcarea „dispozițiilor legale de drept material și procesual“ [art. 96 alin. (3) lit. a) ] și „hotărârile judecătorești definitive contrare legii sau situației de fapt“ [art. 96 alin. (3) lit. b) ]. Practic, legiuitorul a inclus în sfera erorii judiciare toate „actele procesuale“ dispuse cu încălcarea „dispozițiilor legale de drept material și procesual“ [art. 96 alin. (3) lit. a) ] și toate „hotărârile judecătorești definitive contrare legii sau situației de fapt“ [art. 96 alin. (3) lit. b) ], fără nicio circumstanțiere de natură a permite identificarea clară a acestora. Totodată, legiuitorul nu a individualizat, nu a dat expresie normativă - așa cum a solicitat Curtea prin considerentele de la paragraful 150 al Deciziei nr. 252 din 19 aprilie 2018 - elementelor, împrejurărilor sau situațiilor care pot fi circumscrise noțiunii de eroare judiciară, reglementarea păstrându-și caracterul vădit abstract. Referirea cu caracter general la orice act procesual, la încălcarea oricărei dispoziții legale de drept material și procesual, la orice hotărâre judecătorească definitivă contrară oricărei dispoziții legale nu poate echivala cu îndeplinirea obligației de a stabili, în mod clar, ipotezele în care există eroarea judiciară - așa cum s-a statuat de instanța de contencios constituțional, prin considerentele de la paragrafele 149-151 din Decizia Curții Constituționale nr. 252 din 19 aprilie 2018. ... 7. Deși prin considerentele din paragraful 154 al Deciziei nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, Curtea Constituțională a stabilit obligația legiuitorului de a adopta, în materia erorii judiciare, o reglementare care „să releve o îndepărtare deosebit de gravă de la exigențele legii, însoțită de o anumită gravitate/intensitate a încălcării legii“, această obligație nu a fost îndeplinită de legiuitor. Simpla utilizare a formulărilor „încălcarea evidentă“ (a dispozițiilor legale de drept material și procesual) și „încălcarea gravă“ (a drepturilor, a libertăților și intereselor legitime ale persoanei) în cuprinsul dispozițiilor care definesc eroarea judiciară, nu reprezintă o punere în acord a acestor dispoziții cu considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 252 din 19 aprilie 2018. Folosirea sintagmei „încălcarea evidentă“ (a dispozițiilor legale de drept material și procesual) este greșită, întrucât încălcarea unei dispoziții legale nu este evidentă sau mai puțin evidentă, ci reprezintă doar o încălcare a legii. Utilizarea termenului „evident“, pentru care în Dicționarul explicativ al limbii române regăsim un număr de 17 definiții (de exemplu, care este ușor perceptibil, clar, lămurit, limpede, manifest, vizibil, neîndoielnic, care este atât de clar încât nu mai trebuie dovedit, care nu poate fi pus la îndoială ș.a.), ar putea determina în practica judiciară interpretări diferite în definirea erorii judiciare. Legiuitorul ar fi trebuit să prevadă, în mod concret, care sunt încălcările susceptibile de a atrage calificarea de „eroare judiciară“, exempli gratia, prin indicarea obiectului hotărârilor judecătorești definitive nelegale, a neregularităților procedurale si/sau a naturii vătămării cauzate, precum în ipotezele reglementate în art. 538 și 539 din Codul de procedură penală - așa cum s-a statuat de instanța de contencios constituțional în paragraful 151 al Deciziei nr. 252 din 19 aprilie 2018, respectiv: „Astfel, dacă art. 538 și 539 din Codul de procedură penală indică aceste situații în mod clar și fără tăgadă, legiuitorul trebuie la rândul său să stabilească celelalte situații pe care le consideră că se subsumează erorii judiciare.“ Prin urmare, soluția legislativă preconizată nu constituie o veritabilă punere în acord cu considerentele reținute de Curtea Constituțională la paragraful 153 din Decizia nr. 252 din aprilie 2018, potrivit cărora „legiuitorul trebuie să detalieze cu privire la normele care pot da naștere unor asemenea vătămări și să stabilească nivelul de intensitate al încălcării“. De asemenea, din noua redactare a textului art. 96 alin. (3) , în ipoteza reglementată la lit. a) , rezultă că pentru a constitui eroare judiciară este necesară încălcarea cumulativă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, deși: – în Decizia nr. 45 din 30.01.2018, la paragraful 216, Curtea Constituțională a statuat că: „...statul răspunde pentru erori judiciare, noțiune care presupune o abatere de o anumită gravitate de la interpretarea și aplicarea normelor legale, indiferent că sunt de procedură sau substanțiale, dar care produc consecințe grave asupra drepturilor și libertăților fundamentale; ... – în Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, la paragraful 154, Curtea Constituțională a statuat că: „... legiuitorul are competența constituțională de a identifica și normativiza acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care se circumscriu noțiunii de eroare judiciară, cu respectarea Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018“. ... Folosirea conjuncției copulative „și“, și nu a conjuncției disjunctive „sau“, atunci când legiuitorul, în textul art. 96 alin. (3) lit. a) din lege a definit eroarea judiciară ca fiind „încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual“ determină concluzia - contrară considerentelor Curții din deciziile mai sus menționate - că, pentru a fi în prezența unei erori judiciare, încălcarea imputată trebuie să vizeze, în mod cumulativ, atât dispozițiile legale de drept material, cât și de drept procesual. Or, o atare soluție normativă este contrară nu numai considerentelor din deciziile Curții Constituționale nr. 45 din 30.01.2018 și nr. 252 din 19.04.2018, ci și dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în dimensiunea sa privitoare la calitatea legii, fiind caracterizată de arbitrariu și susceptibilă de a conduce la o aplicare greșită în practică a textului de lege, întrucât, în realitate, încălcarea imputată poate viza fie numai o normă de drept procesual, fie numai o normă de drept material, fie ambele tipologii de norme. Mai mult, definiția erorii judiciare prevăzute la lit. b) a art. 96 alin. (3) oferă posibilitatea de a se redeschide orice proces, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești definitive. Condiția ca vătămarea să nu fi putut fi îndreptată prin căile de atac este mult prea restrictivă și nu cuprinde situația în care vătămarea a putut fi contestată sau chiar a fost contestată în căile de atac, dar nu a fost înlăturată, și nici ipoteza în care vătămarea s-a produs chiar în calea de atac. Pe de altă parte, în ambele ipoteze de la art. 96 alin. (3) lit. a) și b) din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se face referire la o „încălcare gravă a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei“. Textul nu face referire la încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale, dintre cele prevăzute în capitolul II al titlului II din Constituția României - așa cum s-a statuat de instanța de contencios constituțional, atât prin Decizia nr. 45 din 30.01.2018, cât și prin Decizia nr. 252 din 19.04.2018 - lăsând să se înțeleagă că încălcarea oricărui drept, indiferent de importanța acestuia, poate genera o eroare judiciară. De asemenea, prin includerea încălcării intereselor legitime ale persoanei printre vătămările susceptibile de a atrage calificarea de eroare judiciară, definiția erorii judiciare nu este proporțională, putând duce la angajarea răspunderii patrimoniale a magistraților inclusiv pentru unele încălcări de o importanță redusă. Or, o asemenea soluție normativă este contrară art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, precum și considerentelor Deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018. Astfel, în paragraful 216 al Deciziei nr. 45 din 30.01.2018, Curtea Constituțională a statuat că: „Totuși, definirea erorii judiciare trebuie să fie clară, precisă și previzibilă [cu privire la cerințele de calitate a legii, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014] și să stabilească justul raport care trebuie să existe între o eroare judiciară și o greșeală de judecată. Pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația în care orice greșeală, cât de mică sau neînsemnată, va fi calificată drept eroare judiciară, întrucât, în principiu, este susceptibilă să producă o vătămare, iar statul va fi pasibil a răspunde civil. ... Dacă în privința drepturilor absolute orice abatere produce consecințe grave, în privința altor categorii de drepturi fundamentale, legiuitorul trebuie să circumscrie condițiile care, întrunite fiind, denotă o încălcare de o gravitate ridicată, aptă/capabilă să producă, la rândul ei, o vătămare de o anumită intensitate. Prin urmare, legiuitorul trebuie să dea o definiție acestei noțiuni care să reflecte caracterul său de abatere neobișnuită de la modul uzual de desfășurare a procedurilor judiciare sau de aplicare a normelor de drept substanțial, raportându-se, astfel, la greșeli manifeste, indubitabile, incontestabile, crase, grosiere, absurde sau care au provocat concluzii faptice sau juridice ilogice sau iraționale. Se evită, astfel, de exemplu, și situația calificării jurisprudenței neunitare sau a revirimentului jurisprudențial drept eroare judiciară“. Din cele menționate mai sus rezultă că modificările aduse alin. (3) al art. 96 din lege lipsesc de eficiență juridică întreg textul normativ, neclaritatea acestuia fiind evidentă, textul de lege fiind, totodată, imprevizibil în viitoarea sa interpretare și aplicare, neîndeplinind rigorile constituționale. ... 8. Totodată, în Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, la paragraful 152, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele: 152 .... legea este adoptată pentru a fi aplicată, și nu pentru a conține principii generale pentru ca, ulterior, să se adopte o altă reglementare care să le concretizeze; de aceea o lege cuprinde atât principii generale, cât și reglementări specifice care pun în aplicare aceste principii. Aceasta ar trebui să fie și abordarea legiuitorului cu privire la eroarea judiciară. Prin încălcarea considerentelor din paragraful 152 al Deciziei nr. 252 din 19 aprilie 2018, în cuprinsul dispozițiilor art. 96 alin. (4) , în forma modificată, se prevede că: "prin Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, precum și prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară" fără a se identifica și normativiza încălcările normelor juridice care se înscriu în sfera noțiunii de eroare judiciară. Noua formulă redacțională a art. 96 alin. (4) nu întrunește standardul de previzibilitate consacrat în jurisprudența Curții Constituționale, întrucât nu permite identificarea cadrului legal al erorii judiciare, referirea la „alte legi speciale“ neoferind un minim reper pentru identificarea acestuia. Prin urmare, obligația legiuitorului de punere în acord, a dispozițiilor art. I pct. 151 [cu referire la art. 96 alin. (3) și (4) ] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu Decizia Curții Constituționale nr. 252 din 19 aprilie 2018 nu a fost îndeplinită, contrar prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituție. ... 9. Din perspectiva cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate, dispozițiile art. I pct. 151 [cu referire la art. 96 alin. (3) și (4) ] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor nu întrunesc exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa privind calitatea legii, fiind totodată încălcate normele de tehnică legislativă sub aspectul rigorii textului normativ. Astfel, referirile legiuitorului la „încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual“ și la „încălcarea gravă a drepturilor, a libertăților și intereselor legitime ale persoanei“ din conținutul art. 96 alin. (3) lit. a) reprezintă formulări cu caracter general și imprecis, care nu permit identificarea clară a ipotezelor în care există eroarea judiciară. Pe de altă parte, în cuprinsul art. 96 alin. (3) lit. b) , se face referire la o „hotărâre judecătorească definitivă, în mod evident contrară legii“ și la „afectarea gravă a drepturilor, a libertăților si a intereselor legitime ale persoanei“, formulări care prezintă, de asemenea, un caracter general si imprecis, ce nu permit identificarea exactă a sferei noțiunii de eroare judiciară. Efectul utilizării unor astfel de formulări în definiția noțiunii de eroare judiciară este imposibilitatea delimitării sferei erorii judiciare și, în consecință, imposibilitatea aplicării dispozițiilor care o reglementează. Un text de lege căruia îi lipsesc claritatea, precizia, acuratețea și caracterul univoc va deveni lipsit de eficiență în procesul de aplicare a legii, existența sa normativă, deși incontestabilă, neputând, prin urmare, duce la nașterea unor noi raporturi juridice [Decizia Curții Constituționale nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragraful 150]. Mai mult, în aceeași Decizie nr. 252 din 19.04.2018, la paragraful 155, Curtea Constituțională a statuat că: „.... în lipsa elementelor de circumstanțiere, precizie și detaliere menționate la paragrafele precedente, legea ar rămâne la un nivel științific, abstract, fără legătură cu realitatea juridică, ceea ce nu este de dorit“. Lipsa de claritate, rigoare și predictibilitate normativă a dispozițiilor art. I pct. 151 [cu referire la art. 96 alin. (3) și (4) ] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, va determina instanțele de judecată, să se lovească de dificultăți logico-juridice de interpretare și de aplicare a acestor dispoziții legale, dificultăți foarte greu de surmontat. Nereglementarea situațiilor ce pot reprezenta erori judiciare, va obliga practic instanțele de judecată să „creeze“ drept. Or, acest lucru vine în contradicție cu principiul separațiilor puterilor în stat și cu prevederile art. 61 din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare. ... 10. Efectul general obligatoriu al deciziilor Curții este statuat prin art. 147 alin. (4) din Constituție. În considerarea acestei norme fundamentale, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curții Constituționale încalcă Legea fundamentală. Evident, cu prilejul reexaminării legii, trebuie să fie respectate indicațiile cuprinse în decizia de admitere a Curții Constituționale: dacă au fost constatate vicii de constituționalitate intrinsecă, atunci propunerea legislativă trebuie să cuprinsă texte/soluții juridice adaptate/modificate în considerarea deciziei Curții. Reluarea acelorași soluții legislative/texte constatate anterior ca neconstituționale în cuprinsul propunerii legislative sau comiterea acelorași abateri procedurale, care au fost calificate ca vicii de constituționalitate prin respectiva decizie de admitere, echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. Această concluzie se impune prin prisma considerentelor de principiu reținute constant în jurisprudența Curții, potrivit cărora forța obligatorie care însoțește actele jurisdicționale ale Curții - deci și deciziile - se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acestea (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013). Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituționalității, legiuitorul a procedat într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenței Curții Constituționale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligațiile constituționale care rezultă din jurisprudența instanței constituționale circumscriu cadrul activității legislative viitoare; or, prin adoptarea unei soluții legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispozițiilor Constituției, legiuitorul acționează ultra vires, încălcându-și obligația constituțională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, paragraful 26, Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, paragrafele 49 și 50). Dincolo de aceste observații, trebuie subliniat dezideratul legitim ca legiuitorul, în opera de legiferare, să respecte setul de reguli aplicabil în materia reglementării actelor normative, să evite a utiliza un limbaj nonjuridic, interpretabil, confuz, incoerent, să evite folosirea unor sintagme sau expresii cu potențial semnificativ de ambiguitate și să depună eforturi pentru crearea unui fond legislativ armonizat, coerent și clar, care să prevină, pe cât posibil, generarea unor interpretări diferite cu prilejul aplicării normelor juridice. Amintim, în acest sens, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Convenție, cât și de Constituție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). ...