Decizia CCR nr. 416/2018Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.06.2018 · dosar 762A/2018
Punctul 9
9. Referitor la art. 6 alin. (3) teza a doua din legea criticată, care prevede că, „Dacă se constată că inițiativa legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată și se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“, se susține că, prin utilizarea sintagmei „depășește limitele revizuirii“, legea criticată încalcă plenitudinea de competență a Curții Constituționale de a verifica constituționalitatea inițiativelor de revizuire a Constituției prin raportare la toate dispozițiile constituționale referitoare la revizuire, atât cele care privesc limitele revizuirii din art. 152, cât și cele care privesc procedura de revizuire din art. 150 și art. 151 din Constituție. Altfel spus, dacă legea de revizuire ar încălca limitele materiale și procedurale ale revizuirii Constituției prin simplă contrarietate, fără însă a le depăși, Curtea Constituțională nu ar putea invalida respectivele norme, iar Parlamentul nu ar putea fi obligat să le reexamineze. În plus, formularea din legea criticată induce ideea că Parlamentul reia procedura doar în cazul motivelor intrinseci de neconstituționalitate constatate de Curtea Constituțională. În acest fel s-ar ajunge la situația în care Parlamentul poate adopta legi de revizuire a Constituției cu încălcarea condițiilor de formă, iar Curtea Constituțională nu ar putea exercita controlul din oficiu după adoptarea respectivelor legi constituționale decât asupra aspectelor de fond. Precizează că aceste argumente se aplică mutatis mutandis și cu privire la dispozițiile articolului unic pct. 2, cu referire la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 3/2000, care utilizează sintagma „depășește limitele revizuirii“. ...
Sursa oficială ↗