Sari la conținut

Decizia CCR nr. 385/2018Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.06.2018
Dosarul
704A/2018

18. În acest sens se face referire la jurisprudența constituțională în materia admisibilității sesizărilor de neconstituționalitate, respectiv Decizia nr. 67/2018, prin care Curtea Constituțională a identificat patru ipoteze, în funcție de dispozițiile constituționale și legale care stabilesc termenele în care poate fi formulată o sesizare de neconstituționalitate. Legea supusă controlului a constituit, ulterior adoptării sale de către Parlament din 21 decembrie 2017, obiectul a două sesizări adresate Curții Constituționale de către parlamentari aparținând grupului P.N.L., respectiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție, acestea fiind soluționate prin Decizia nr. 61/2018, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor texte din legea examinată. Prin urmare, legea a făcut obiectul procedurii de reexaminare, fiind adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 26 martie 2018. În ziua în care proiectul de lege a fost trimis Președintelui României spre promulgare - 30 martie 2018 -, un număr de 89 parlamentari ai P.N.L. și U.S.R. au formulat o nouă sesizare de neconstituționalitate, soluționată prin Decizia nr. 251/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie